Oferte locuri de munca top

Exproprieri pentru realizarea centurii Sfântu Gheorghe

Pentru realizarea variantei de ocolire a municipiului Sfântu Gheorghe, în lungime de aproape 12 kilometri, este necesară declanșarea procedurii de expropriere.

Cele 248 de imobile ce sunt prevăzute pentru despăgubiri urmează să fie aprobate prin Hotărâre de Guvern. De asemenea, executivul va aproba și amplasamentul lucrării, conform variantei finale a studiului de fezabilitate.

Suma necesară pentru efectuarea plății despăgubirilor depășește 200 mii euro, echivalentul a peste 1 milion de lei.

Imobilele ce vor fi expropriate sunt situate pe raza localităţilor Arcuş, Ghidfalău, Sfântu Gheorghe și Chichiş din judeţul Covasna. Suprafața totală este de 522.256 mp teren intravilan / extravilan.
Despăgubirile totale rezultă din Raportul de evaluare întocmit de către evaluatorul autorizat ANEVAR ing. Szanto Emese Judit.

Procedurile de expropriere vor fi efectuate de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A., în calitatea sa de expropriator în numele statului român.

Traseul Variantei se desprinde din DN12 km 2+830, înainte de localitatea Coşeni, se desfășoară pe partea dreaptă faţă de drumul naţional şi se finalizează la intersecţia cu DN12 km 13+345, după localitatea Sfântu Gheorghe.

 

 

Descărcați aici Lista imobilelor prevăzute pentru exproprieri

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2020

Sus