A fost aprobat proiectul pentru realizarea unui mare centru de agrement. Acesta va include un bazin de înot olimpic, bazin de antrenamente și unul pentru copii, precum și birouri, vestiare și saune.
Investiția are o valoarea de aproape 20 milioane euro, echivalentul a puțin peste 97 milioane de lei.
Indicatorii tehnico-economici ai proiectului au fost aprobați de Guvern.
Bazinul va fi situat pe strada Decebal, nr. 1, loc. Vaslui, judeţul Vaslui, pe un teren cu o suprafață de 10.311 mp.
Conform indicatorilor, clădirea nou propusă va adăposti trei bazine (un bazin de 50×25 m pentru concursuri internaționale, un bazin de 25×12.5 m pentru antrenamente, un bazin de 25×12.5 m pentru copii) și toate spațiile anexe necesare.
Clădirea va fi organizată astfel:
* Subsol: spatii tehnice;
* Parter: bazin olimpic, bazin antrenamente, bazin copii, birouri, vestiare, saune, grupuri sanitare, dușuri, holuri de acces;
* Etaj 1: tribune, birouri, vestiare, grupuri sanitare si holuri de acces.
Totodată, proiectul prevede un sistem de 126 panouri solare cu câte 30 de tuburi vidate montate pe o structură metalică în parcare, pentru a nu încărca acoperișul construcției proiectate.
Valoarea totală a investiției este de 97.129 mii lei, din care valoarea lucrărilor de construcții și montaj este de 62.515 mii lei.
Durata de execuție a obiectivului de investiții este de 18 luni.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/ noiembrie-decembrie 2021