Oferte locuri de munca top

DX Bacau – Piatra Neamt: impactul asupra mediului intra in dezbatere publica

Impactul asupra mediului pe care îl va avea drumul expres Bacău – Piatra Neamț în județele Neamț și Bacău se află în dezbatere publică, în cadrul demersurilor premergătoare emiterii Deciziei Etapei de Încadrare, de către Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM).

Drumul va avea 51 de km și urmează să fie realizat de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA.

Viteza proiectată pentru acest tronson va fi de 120 km/h. Lucrările vor afecta o suprafața totală de 550 de hectare.

Conform proiectului, traseul va fi împrejmuit cu gard de protecție pe ambele părți, iar traversările căii ferate se vor realiza prin pasaje superioare.

Drumul va trece prin vecinătatea a opt arii naturale de interes comunitar, printer care se află: Piatra Șoimului – Scorțeni – Gârleni, lacurile de acumulare Buhuși – Bacău -Berești, Munții Goșman, Siretul Mijlociu sau Pădurea și Lacul Mărgineni

Drumul expres Bacău-Piatra Neamț este inclus în Master Planul General de Transport al României (MPGT), iar obiectivele acestuia sunt sporirea eficienţei tehnico-economice a reţelei de transport din România şi creşterea vitezei de călătorie între Bacău şi Piatra Neamţ, respectiv, îmbunătăţirea conectivității la nivel regional.

Proiect rutier de peste 27 mil euro, in disputa

De asemenea, alte obiective sunt asigurarea capacităţii de circulaţie şi a condiţiilor corespunzătoare de siguranţă aferente reţelei rutiere naţionale, cu efecte negative minime la nivelul mediului şi ocupării terenurilor și îmbunătăţirea condiţiilor de circulaţie la nivel de reţea rutieră naţională de transport inclusiv sub aspect de siguranţa rutieră, reducerea emisiilor poluante și adaptarea reţelei rutiere naţionale la cererea reală de transport.

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie – decembrie 2023

Revista Arena Constructiilor nov-dec 2023

Sus