Oferte locuri de munca top

Dupa Paste incep lucrarile de modernizare a DJ 293A

Licitația pentru contractul de modernizare a drumului județean DJ 293 A, Viișoara – Viișoara Mică – Coțușca din Județul Botoșani a fost finalizată.

Valoarea totală a proiectului, cu TVA și cheltuielile neeligibile, este de aproximativ 24 de milioane de lei, din care 23,3 milioane lei reprezintă finanțarea obținută prin PNI „Anghel Saligny”, iar diferența este asigurată de Consiliul Județean Botoșani.

Lungimea drumului modernizat este de 6 kilometri. Durata de execuție este de 18 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

Oferta câștigătoare aparține asocierii de firme Vulturi Botoșani – Dimex-2000 Company Bistrița-Năsăud.

Președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici a declarat: ”Imediat ce constructorul va constitui garanția de bună execuție vom emite și ordinul de începere a lucrărilor, care vor demara după sărbătorile pascale”.

Alte proiecte prin Anghel Saligny

În diferite faze ale licitației mai sunt proiectele de modernizare a încă trei sectoare de drum județean de piatră:

* DJ291K, Lozna – Călinești – DN29C – Talpa (7 km);

* DJ294A, Avrămeni – Panaitoaia – Dimitrie Cantemir – DN24C (7,8 km);

* DJ294B, Dobârceni – Murguța – Ștefănești (10,6 km).

Dintre cele doua loturi ale unui mare contract numai unul a primit oferte

În paralel, se lucrează la finalizarea documentației tehnice și a celei de finanțare pentru DJ291D, Oroftiana; Baranca – Bajura (10 km), pentru a putea fi scoasă cât mai repede la licitație și execuția acestor sectoare de drum.

În cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, județele au primit, fiecare, câte 140 de milioane de lei.

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 2/ aprilie  2023

Sus