Oferte locuri de munca top

Dupa demisiile ministrilor PSD, Guvernul va fi interimar cu puteri depline

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu

Activitatea Executivului nu va fi afectată de perioada de interimat, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, care a explicat care este procedura legală ce urmează după demisiile anunțate de miniștrii PSD.

Astfel, după ce demisiile vor fi depuse și înregistrate la Cancelaria primului ministru, moment care încă nu este confirmat oficial, documentele vor fi transmise către Palatul Cotroceni, împreună cu propunerile pentru interimari. Scopul este emiterea decretelor prezidențiale de revocare și, ulterior, de numire a miniștrilor interimari.

„Guvernul își continuă activitatea în mod normal, cu puteri depline”, chiar dacă vor exista interimate la nivelul unor ministere, spune Ioana Dogioiu.

În acest context, purtătorul de cuvânt a evidențiat importanța proiectelor aflate în derulare, în special a celor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care rămâne o prioritate majoră.

Totodată, deși vor exista schimbări la conducerea unor ministere, activitatea instituțiilor va funcționa, de asemenea, în mod normal.

Premierul Ilie Bolojan a cerut ca menținerea sau eliberarea din funcții a personalului din ministere să se facă exclusiv pe criterii de competență și performanță, nu pe baze politice.

În prezent, primul ministru lucrează la o listă de propuneri pentru interimari, însă aceasta nu este deocamdată finalizată.

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 2/aprilie 2026

Revista Arena Constructiilor aprilie 2026


Etichete:
Sus