Rezultatul procedurii de achiziție publică lansată pentru atribuirea unui contract de lucrări construcții nerezidențiale în valoare estimată de peste 92 milioane de euro, fără TVA, a fost contestat de către unul dintre cei șase ofertanți.
Contractul în cauză vizează servicii de proiectare, asistență tehnică și execuția lucrărilor în cadrul proiectului „Construirea și dotarea Spitalului Clinic Integrat de Boli Respiratorii Iași”.
Autoritatea contractantă este Consiliul Județean Iași.
Astfel, societatea Daroconstruct SRL Iași a depus o contestație prin care a solicitat anularea refuzului autorității de a îi permite accesul la toate documentele dosarului achiziției publice, inclusiv la ofertele clasate pe primele două locuri, recunoașterea dreptului de acces la documentele a căror confidențialitate nu a fost dovedită și obligarea autorității să îi permită accesul.
De asemenea, aceasta a mai solicitat anularea deciziilor de desemnare admisibilă și câștigătoare a ofertei asocierii Construcții Erbaşu SA – Conest SA și de desemnare admisibilă a ofertei asocierii Bog’Art SRL – General Construct SRL – DAS SRL, obligarea autorității la reevaluarea acestor oferte și plata cheltuielilor de soluționare a contestației.
Societatea Construcții Erbașu SA a înaintat o cerere de intervenție prin care a solicitat respingerea contestației și menținerea actelor emise de autoritatea contractantă.
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins contestația depusă de Daroconstruct SRL, ca fiind nefondată.
CNSC a decis menținere actele autorității contractante.
Valoarea estimată a contractului este de peste 458,49 milioane lei, fără TVA. Durata de execuție este de trei ani de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.
Procedura de atribuire a fost inițiată sub incidența clauzei suspensive, în sensul ca încheierea contractului de achiziție publică este condiționată de semnarea unui contract de finanțare prin Programul Național de Investiții în Infrastructura unităților spitalicești.
Viitorul spital va avea o capacitate totală de 350 paturi, din care 320 de paturi pentru spitalizare continuă, 10 paturi spitalizare de zi și 20 de paturi pentru terapie intensivă
Valoarea totală a obiectului de investiţii, ce va fi ridicat pe Şoseaua Bucium nr.106, este de 878.864.533 lei (TVA inclus), potrivit indicatorilor tehnico-economici aprobați de CJ Iași.
Suprafaţa totală construită va fi de 42.977 mp, în trei corpuri de clădire, cu regim de înălțime de Subsol + 3Demisoluri + Parter + 2Etaje. Acestea vor fi legate între ele prin coridoare în care să funcţioneze atât secţiile actuale, cât şi structurile noi.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 1/martie 2025