Oferte locuri de munca top

Drumul expres Gaesti – Ploiesti: inca un certificat negativ

Visul că vom putea circula pe drumul expres Găești – Ploiești mai are de așteptat până să se împlinească. Acest proiect de investiții nu are un început promițător. Deja reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere au mai emis încă un certificat negativ pentru întârzieri în derularea contractului de proiectare.

Contractul de elaborare a Studiului de fezabilitate și Proiectului tehnic de execuție pentru Drumul Expres Găești – Ploiești a fost atribuit, la finele lunii august 2020, asocierii Search Corporation SRL – Mega Muhedislik Musavirlik AS,

Prețul inițial a fost majorat cu 19,68 % în februarie anul acesta, ajungând la peste 18,98 milioane lei, fără TVA.

Conform reprezentanților CNAIR, contractantul nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale. Au survenit întârzieri ca urmare a mobilizării slabe a prestatorului în ceea ce privește demararea investigațiilor geotehnice.

Beneficiarul a aprobat tema de proiectare geotehnică în data de 3 aprilie 2023.

Demararea investigațiilor geotehnice trebuia realizată în termen de aproximativ 20 de zile (în conformitate cu graficul de activități Gantt asumat de către prestator) după aprobarea temei de proiectare geotehnică.

De la data aprobării temei de proiectare geotehnică (3 aprilie 2023) și până în prezent a fost înregistrată o perioadă de aproximativ 6 luni, timp în care investigațiile geotehnice nu au fost demarate.

Beneficiarul a emis ordinul de mobilizare a utilajelor pentru realizarea investigațiilor geotehnice în data de 18 iulie 2023, dar prestatorul nu a mobilizat toate categoriile de utilaje/echipamente, în termenul menționat în ordinul de mobilizare.

TOPUL DRUMARILOR: Pe trend ascendent, spre un adevarat boom

Contractul prevede elaborarea studiului de fezabilitate (analiza multicriterială de traseu, studiu geotehnic, studiu arheologic, documentația pentru ocuparea terenurilor, studiul de evaluare a impactului asupra mediului), a proiectului pentru autorizarea executării lucrărilor de construire, precum și a proiectului tehnic de execuție.

Stadiul contractului

În perioada 18 mai  – 18 august 2021, 6 aprilie  – 7 iulie 2022 și 7 iulie  – 17 august 2022 contractul de servicii a fost suspendat.

Pe 9 noiembrie 2022 prestatorul a predat Analiza multicriterială de traseu Etapa 2

Pe 13 ianuarie 2023 a fost avizată Analiza  multicriterială de traseu Etapa 2

În data de 21 aprilie 2023 a fost emis certificatul de urbanism de către Consiliul Județean Dâmbovița, iar pe 31 mai 2023 a fost emis certificatul de urbanism și de către Consiliul Județean Prahova.

 

 

 

 

 

Citiți revista Arena Construcțiilor nr. 7/octombrie 2023

Revista Arena Constructiilor octombrie 2023

Sus