Oferte locuri de munca top

Drumul expres Arad-Oradea, la primele documentatii

Primele documentații pentru realizarea drumului expres Arad-Oradea au fost depuse de CNAIR la autoritățile locale.

Finanțarea lucrărilor pentru execuția acestui obiectiv de investiție rutieră este prevăzut să fie realizată prin Programul Operațional de Transport 2021-2027.

Edilii municipiului Oradea au aprobat încheierea unui parteneriat între municipiul Oradea, județul Bihor, municipiul Arad, județul Arad și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) pentru realizarea acestei investiții în programul operaţional naţional specific din exercițiul financiar european 2021-2027, respectiv mandatarea de către CNAIR a partenerilor pentru implementarea etapei de pregătire a acesteia (actualizare S.F.) în cadrul POIM 2014-2020.

Aceste măsuri prevăd aprobarea finanțării din bugetul local a cotei ce revine municipiului Oradea, de aproximativ 1.000.000 euro cu TVA inclus, pentru achiziționarea serviciilor de actualizare a Studiului de Fezabilitate, necesare pentru realizarea Drumului Expres Oradea-Arad.

Costul final va fi stabilit după finalizarea procedurii de achiziție a serviciilor de actualizare a S.F.-ului și va fi repartizat în mod corespunzător între parteneri (Consiliul Județean Bihor, Primăria Oradea, Consiliul Județean Arad, Primăria Arad), costurile partenerilor urmând să fie recuperate din fonduri nerambursabile.

Drumul expres Oradea-Arad va avea profil de autostradă cu trei benzi de circulație pe sens pe o distanță de 14,6 kilometri, profil de autostradă cu două benzi pe sens pe o distanță de 43,5 km și profil de drum expres cu două benzi de circulație pe sens pe 76,4 kilometri.

Proiectul include și realizarea a 5 drumuri de legătură cu profiluri diferite, realizarea a 66 de poduri, pasaje sau viaducte și a 12 noduri rutiere.

Totodată, acest drum expres ar urma să fie legat de autostrăzile A1 și A3, asigurându-se astfel conectivitatea cu infrastructura existentă, respectiv sectorul Oradea-Borș și Nădlac-Arad-Timișoara.

Drumul va fi un drum cu un traseu nou, în afara localităților, cu exproprierile cerute de asigurarea coridorului necesar implementării proiectului, în regim cu autostrada, cu patru benzi, două pe un sens, cu ieșiri și intrări pentru legăturile cu Drumul Național 79 și cu drumurile județene.

„Am făcut demersuri pentru a accelera construirea acestui drum expres. Consiliul Județean Bihor va face actualizarea Studiului de Fezabilitate, iar apoi proiectul va fi depus spre finanțare la CNAIR, astfel încât, prin realizarea acestui proiect, Oradea va fi legată de Arad printr-un drum cu patru benzi. În felul acesta zona de sud a judeţului va avea condiţii pentru dezvoltare, iar noua şosea va funcţiona şi ca centură ocolitoare a Salontei”, a spus Ilie Bolojan.

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 7/octombrie 2020

Sus