Solplanet x AeroFix

Drum expres Craiova – Pitesti: Vor fi acordate despagubiri de inca 400 mii euro pentru exproprieri

Va fi majorată valoarea totală a despăgubirilor pentru exproprierile necesare în vederea construirii Drumului Expres Craiova – Piteşti, tronsonul 2, ce vizează proprietățile pe raza localităţilor Bârza, Piatra-Olt, Slătioara, Valea Mare, Balş, Bobiceşti, Găneasa, Milcov şi Slatina din judeţul Olt. (fișier atașat la finalul știrii)

Astfel, conform unui proiect de ordin, despăgubirile suplimentare vor ajunge la o sumă totală de aproape 400 mii euro

Suma va fi alocată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

Pentru 166 imobilie au rezultate diferențe

După recepționarea de către ANCPI/OCPI a documentațiilor cadastrale individuale și a verificării corespondenței cu realitatea din teren, anumite date de identificare ale imobilelor supuse exproprierii au suportat modificări în ceea ce privește, suprafața de expropriat, categoria de folosință sau poziționarea intravilan/extravilan.

Astfel, pentru un număr de 166 imobile, ca urmare a suprapunerii planurilor parcelare peste coridorul de expropriere, au rezultat diferențe ale suprafețelor de expropriat față de suprafețele rezultate din măsurătorile cadastrale și diferențe de categorie de folosință.

Totodată, ca urmare a întocmirii documentațiilor cadastrale individuale, au rezultat și modificări ale numelui și prenumelui și/sau a proprietarilor, în sensul identificării unora dintre aceștia care inițial, în baza informațiilor oferite de către unitățile administrativ–teritoriale, erau neidentificați sau au fost identificați moștenitorii legali ai proprietarilor inițial identificați.

Concurenta mare pentru un contract rutier de 52 mil euro

Încă 205 imobile vor fi expropriate

Ca urmare a întocmirii şi avizării planurilor parcelare şi a documentațiilor cadastrale individuale pentru imobilele care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național, a fost identificat un număr de 205 imobile noi situate pe raza teritorială a localităților Bârza, Balș, Găneasa şi Milcov, județul Olt, pentru care este necesară o despăgubire totală de 1.781.868 lei.

Aceste imobile  fac parte din coridorul de expropriere, dar care nu au fost supuse procedurii de expropriere inițiale.

Aceste imobile au o suprafață totală de 280.472 mp.

 

Descărcați aici

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 4/iunie 2024

Sus