Solplanet x AeroFix

Drum expres Craiova – Pitesti, tronson I: Constructorul poate incepe lucrarile

Vor putea începe lucrările de execuție pentru finalizarea tronsonului I, dintre Craiova și Robănești, al drumului expres Craiova – Pitești.

CNAIR a semnat contractul cu asocierea câștigătoare a procedurii de achiziție publică.

Valoarea contractului este de 439,2 milioane de lei fără TVA, mai mică cu 27% față de cea estimată.

Asocierea Ozaltin Insaat Ticaret ve Sanayi Anonim Sirketi – Strade Bauunternehmung SRL – Visio Construction Works SRL are la dispoziție un an și jumătate pentru finalizarea construcției celor 17,7 km. Garanția lucrărilor este de 10 ani.

În 21 decembrie anul trecut CNAIR a reziliat contractul cu Tirrena Scavi SpA Italia având în vedere ritmul defectuos de realizare a lucrărilor și neîndeplinirea de către antreprenor a prevederilor contractuale.

Stadiul lucrărilor executate de antreprenorul italian la momentul rezilierii contractului era de 57,06%.

În cadrul procedurii de achiziție publică, lansată pentru reatribuirea contractului, au depus oferte:

* Asocierea: SA&PE Construct SRL (lider), Tehnostrade SRL, Spedition Umb;

* Asocierea: Ozaltin Insaat Ticaret Ve Sanayi AS (lider), Strade Bauunternehmung, Visio Construction Works.

Execuția lucrărilor este finanțată din fonduri europene nerambursabile.

Concurenta acerba pentru un contract rutier de 50 mil euro

La finalizare Drumul Expres 12 (Craiova – Pitești) va avea o lungime de peste 121 de km.

Anul trecut a fost deschisă circulația pe Tronsonul 2 (39,85 km), între Robănești și Valea Mare.

În prezent, sunt în execuție Tronsonul 3 (31,75 km)- între Valea Mare și Colonești- și Tronsonul 4 (31,82 km), Colonești- Oarja- Pitești.

Pe Tronsonului 3 progresul fizic a ajuns la 76% și, deși termenul contractual de finalizare este 2024, antreprenorul UMB și-a asumat deschiderea obiectivului la sfârșitul anului 2023.

Tronsonul 4 a ajuns la un stadiu fizic de 22%, iar deschiderea circulației este programată pentru anul viitor.

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie-august 2023

Revista Arena Constructiilor mai 2023

Sus