Pentru eliberararea unor certificate de moștenitor ce atestau în fals dreptul de proprietate asupra unor imobile aflate pe raza municipiului București, imobile nerevendicate ori care au aparținut unor persoane fără moștenitori, doi notari publici au fost reținuți de procurorii DNA.
Aceștia au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a notarilor publici Seceleanu Lidia Simona și Cuțaru Eugenia, alături de alte cinci persoane fizice, pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită, fals intelectual, abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură private, uz de fals, instigare și complicitate.
Potrivit procurorilor DNA, în perioada 2019-2011, unele cabinete notariale, contra unor sume de bani, au eliberat nelegal certificate de moștenitor și alte acte.
După obținerea documentelor respective, imobilele erau vândute la prețul pieței.
La instigarea și cu complicitatea unor alte persoane (printre care și două angajate la cabinetul său notarial), Lidia-Simona Seceleanu, în calitate de notar public, ar fi eliberat în mod nelegal peste 19 certificate de moștenitor care atestau în fals faptul că beneficiarii acestora erau singurii moștenitori ai unor imobile, precum și alte documente (contracte de cesiune, contracte de vânzare cumpărare) prin care, în mod nelegal, li s-ar fi permis unor persoane să achiziționeze terenuri, să înstrăineze părți sociale pe care le dețineau în cadrul diverselor societăți comerciale etc.
Ansamblu imobiliar cu peste 14 mii mp scd in curs de autorizare
În două dintre cazuri, Lidia-Simona Seceleanu ar fi primit de la o persoană, prin intermediar, suma de 2.000 euro pentru a elibera două astfel de certificate de moștenitor ce vizau două apartamente din București.
Pe 14 decembrie, opt inculpați au fost prezentați Curții de Apel București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Procurorii DNA fac precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
011, unele cabinete notariale, contra unor sume de bani, au eliberat nelegal certificate de moștenitor și alte acte.
După obținerea documentelor respective, imobilele erau vândute la prețul pieței.
La instigarea și cu complicitatea unor alte persoane (printre care și două angajate la cabinetul său notarial), Lidia-Simona Seceleanu, în calitate de notar public, ar fi eliberat în mod nelegal peste 19 certificate de moștenitor care atestau în fals faptul că beneficiarii acestora erau singurii moștenitori ai unor imobile, precum și alte documente (contracte de cesiune, contracte de vânzare cumpărare) prin care, în mod nelegal, li s-ar fi permis unor persoane să achiziționeze terenuri, să înstrăineze părți sociale pe care le dețineau în cadrul diverselor societăți comerciale, etc.
În două dintre cazuri, Lidia-Simona Seceleanu ar fi primit de la o persoană, prin intermediar, suma de 2.000 euro pentru a elibera două astfel de certificate de moștenitor ce vizau două apartamente din București.
Pe 14 decembrie, opt inculpați au fost prezentați Curții de Apel București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Procurorii DNA fac precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/ noiembrie-decembrie 2022