A fost semnat contractul de execuție a lucrărilor de modernizare a două străzi și reabilitarea unor poduri din municipiul Reșița.
Valoarea totală a contractului este de 5 milioane de euro.
Aceste investiții sunt finanțate prin POR 2014-2020 și bugetul local.
Ioan Popa, primarul municipiului Reșița, a declarat: „În prezența reprezentanților firmei PORR, am semnat contractul de execuție pentru lucrările de reabilitare a străzilor Calea Timișoarei și Bârzăviței, din cadrul proiectului «Înnoirea parcului de material rulant al operatorului de transport public, inclusiv implementarea Sistemului automat de taxare», și de reabilitare a podurilor peste râul Bârzava și Bârzăvița.
Contractul are valoarea 23.120.299 lei fără TVA (străzi), respectiv de 1.683.122 lei fără TVA (poduri) iar durata de implementare este de 18 luni.
Pe lângă PORR Construct a mai fost depusă o singură ofertă la procedura de atribuire a contractului. Aceasta, din partea asocierii de firme Drumuri și Poduri Banat S.R.L. (lider), Maxagro Center SRL (lotul 2 -străzi).
Prin aceste investiții va fi modernizată Calea Timișoarei – între Calea Caransebeșului și str. Grădiște (2.563 metri liniari) – și strada Bârzăviței – de la Calea Timișoarei la fabrica Arsenal (283 m).
Proiecte industriale, propuse sa fie implementate in provincie
Va fi realizată o reconfigurare generală a străzilor menționate, se vor efectua lucrări la rețele de canalizare și de iluminat public, se vor amenaja noi parcări, iar spațiul public va fi dotat cu mobilier urban nou.
Toate lucrările vor ține cont de nevoile persoanelor cu dizabilități.
Totodată, se va implementa un sistem modern de management al traficului și de supraveghere video pentru siguranță rutieră.