Oferte locuri de munca top

Două programe transfrontaliere, la aprobare

untitledProgramele Operaţionale România – Republica Moldova 2014 – 2020 şi România – Ucraina 2014 – 2020 au fost transmise spre aprobare Comisiei Europene.

Cu o alocare din partea Uniunii Europene de 81 de milioane de euro, programul România – Republica Moldova se adresează zonei aflate la frontiera de stat dintre România (județele Botoșani, Iași, Vaslui și Galați) şi Republica Moldova.

Programul România-Ucraina are o alocare de 60 de milioane de euro şi se adresează zonei aflate la frontiera de stat dintre România (județele Satu Mare, Maramureș, Suceava Botoșani, Tulcea) şi Ucraina (regiunile Transcarpatia, Ivano- Frankivsk, Cernăuți și Odessa).

Obiectivele programelor sunt sprijinirea, prin acţiuni transfrontaliere, a educației, cercetării, dezvoltării și inovării tehnologice, promovarea culturii locale și conservarea patrimoniului istoric, îmbunătățirea accesibilității, accesului la sănătate, precum și siguranța și securitatea cetățenilor care locuiesc în aria Programului.

Sus