Oferte locuri de munca top

DN 73 Pitesti – Brasov: Lucrarile de modernizare ar putea fi terminate mai devreme

DN 73 Pitesti – Brasov: Lucrarile de modernizare ar putea fi terminate mai devremePe drumul național DN 73, în curs de modernizare și consolidare, am putea circula integral până la finalul anului 2026, după cum promite constructorul, potrivit lui Robert Elekes, purtător de cuvânt al DRDP Brașov. Aceasta deși pentru lotul 1 Câmpulung Muscel – Fundata, termenul contractual este în primăvara anului viitor.

„Cu toate că mai au timp, constructorul de obicei preferă să termine până la începutul iernii, pentru că iarna sunt foarte, foarte puține lucrări care se pot executa. Și tocmai de aceea nu are rost să rămână agățați cu niște lucrări pe care oricum, mai ales în zona aceea, timp de 3, 4, 5 luni chiar n-au cum să le execute”, a explicat Robert Elekes, pentru ARENA Construcțiilor.

Inițial, primul contract de lucrări pentru modernizarea DN73 a fost semnat de CNAIR în 2011, cu spaniolii de la Azvi, pentru suma de 275,86 milioane de lei fără TVA. Finanțarea era 75% fonduri din POIM, iar restul de 25% din fonduri guvernamentale.

În anul 2020 a fost reziliat contractul, la iniţiativa constructorului. La momentul respectiv lucrările erau realizate mai puțin de jumătate, iar pe multe porţiuni nu era turnat stratul final de asfalt.

Apoi, în 2024, CNAIR a împărțit modernizarea și consolidarea DN73 Câmpulung Muscel – Brașov în două loturi: lot 1 Câmpulung Muscel – Fundata și lot 2 Fundata – Brașov.

Lotul 1 Câmpulung Muscel – Fundata: constructorul ar putea finaliza lucrările mai devreme

În prezent, pe lotul 1 lucrările au ajuns la stadiul fizic de 80%. Termenul contractual este primăvara anului viitor, dar constructorul vrea să termine anul ăsta.

„Până la sfârșitul anului, cu siguranță se va termina”, este de părere Robert Elekes.

În prezent se execută lucrări de așternere a straturilor de legătură, bază și uzură, lucrări la poduri, accesuri la proprietăți și lucrări pentru scurgerea apelor.

Ansamblu nou, cu peste 300 de apartamente, intr˗o zona turistica

Contractul pentru modernizarea lotului 1 a fost semnat cu Antrepriza de Reparații și Lucrări ARL Cluj, în august 2024. Valoarea este de peste 426,21 milioane lei, fără TVA.

Potrivit datelor analizate de ARENA Construcțiilor, în primul semestru din acest an, stadiul fizic al lucrărilor a avansat cu 23,3 puncte procentuale.

Lotul 2 Fundata – Brașov: constructorul așteaptă undă verde de la primării pentru intervențiile finale

Stadiul fizic este de 99% pe acest lot, așa cum era și la începutul anului.

Aceasta deoarece constructorul a finalizat lucrările principale, iar șoferii pot circula fără restricții, însă mai are de aplicat anumite marcaje rutiere.

„Momentan a fost aplicat un fel de marcaj provizoriu, dar va trebui ulterior aplicat marcaj bicomponent în anumite zone. Practic s-a făcut o «recepție parțială», ca să spunem așa. Adică s-a recepționat lucrarea, deși antreprenorul mai are mici lucrări de finalizat. Primăriile de acolo mai au de făcut niște intervenții, după care vor veni constructorii să finalizeze lucrările..

Contractul a fost semnat cu Viarom Construct pe 21 februarie 2024. Valoarea este de aproape 214,5 milioane lei fără TVA.

Etapa contestațiilor a întârziat semnarea contractului pentru execuția lucrărilor aferente lotului 1, motiv pentru care acesta este mai puțin avansat decât lotul 2, unde nu s-au înregistrat contestații și a putut fi semnat contractul mai devreme.

La finalul lucrărilor, proiectul trebuie supus unui nou audit de siguranță rutieră, realizat de un inspector independent. Deși documentația este verificată încă din etapa de proiectare, evaluarea în teren poate scoate la iveală anumite elemente care nu au fost identificate inițial. În astfel de situații, inspectorul poate solicita lucrări sau remedieri suplimentare înainte de închiderea proiectului. Sunt însă intervenții punctuale, de mică amploare, care nu afectează și nu condiționează deschiderea drumului pentru trafic, a explicat purtătorul de cuvânt al DRDP Brașov.

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie – august 2026

Are you human? Please solve:Captcha


Etichete:
Sus