Solplanet x AeroFix

Director CNAIR, trimis in judecata

După ce pe 23 octombrie a început urmărirea penală iar Tribunalul Timiș a acceptat propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile a fostului director CNAIR, Florea Dascălu, acum procurorii DNA au dispus trimiterea lui în judecată, în stare de arest preventiv.

Florea Dascălu, la data faptelor director al Direcției de Întreținere Drumuri Naționale și Autostrăzi din cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), este trimis în judecată pentru luare de mită, trafic de influență, în formă continuată (7 acte materiale), precum și permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite (5 acte materiale).

Procurorii au arătat că în perioada 7 mai – 22 octombrie 2022, Florea Dascălu, în calitatea sa de director CNAIR, ar fi primit de la un administrator de societate comercială (martor), în mod repetat, sume de bani și alte foloase (toate în valoare totală de 37.060 lei).

Aceasta pentru ca, în schimb, pe de-o parte, să îndeplinească un act contrar atribuțiilor de serviciu și pe de altă parte să își exercite influența pe care o avea asupra unor funcționari publici și privați, promițând (promisiuni materializate ulterior) că îi va determina pe aceștia să îndeplinească acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu pentru sprijinirea activității omului de afaceri respectiv (câștigarea de contracte și lucrări de estetică rutieră și deszăpezire).

În același context, inculpatul ar fi pus la dispoziția aceluiași om de afaceri mai multe date nedestinate publicității, informații menite să îi asigure câștigarea unor licitații organizate de CNAIR.

Astfel, pentru demersurile descrise, Florea Dascălu ar fi primit, în data de 7 mai a.c. suma de 10.000 lei și foloase necuvenite în cuantum de 2.060 lei, în data de 12 iulie a.c suma de 10.000 lei, iar în data de 22 octombrie suma de 10.000 lei și foloase necuvenite în cuantum de 5.000 lei, în ultima împrejurare procurorii constatând săvârșirea infracțiunii flagrante.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Arad cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Sus