Pentru înființarea unor noi parcuri în zonele îndepărtate ale județului Bihor, precum și finalizarea cât mai rapidă a parcurilor industriale existente au fost luate noi măsuri de restructurare a activității.
Astfel, acționarii Parcuri Industriale Bihor S.A. au decis dizolvarea societății. Județul Bihor va acorda ulterior dreptul de administrare a bunurilor Agenției de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO).
După dobândirea acestui drept, ADLO va avea rolul de a aduce rezidenți în parcurile existente, de a identifica alte zone cu potențial pentru investiții, de a atrage fonduri europene și de a gestiona activitatea parcurilor industriale
Un centru logistic va fi construit cu circa 2,5 mil euro in provincie
”Măsurile au fost luate în baza unuia dintre obiectivele asumate de Consiliul Județean Bihor, acela de a reduce cheltuielile nejustificate, de a lua decizii tehnice coerente și reale și de a atrage fonduri europene. Vrem ocuparea cât mai rapidă a parcelelor din parcurile industriale și creșterea veniturilor rezultate din activitatea companiilor”, a declarat Călin Gal, vicepreședinte al Consiliului Județean Bihor.
În următoarea perioadă va începe procedura de lichidare care presupune închiderea conturilor bancare, lichidarea patrimoniului și radierea societății din evidențele autorităților publice.
A.G.A. este formată din patru acționari: U.A.T. Județul Bihor, U.A.T. Săcueni, U.A.T. Tileagd și U.A.T. Tămășeu.
Acționarul majoritar, U.A.T. Județul Bihor, a adus ca aport în cadrul societății resurse financiare, iar celelalte unități administrativ–teritoriale au contribuit cu terenuri pentru construirea parcurilor industriale. Conform legii, în momentul lichidării, fiecărui acționar îi va reveni partea cu care a contribuit.
Peste 5 ha de langa un municipiu, pregatite pentru functiuni mixte
Astfel, Județul Bihor va recupera disponibilitatea de bani lichizi care mai există în cadrul societății și toate investițiile realizate. Terenurile vor reveni în domeniul public al celor trei U.A.T.-uri, iar apoi acestea vor fi transferate în patrimoniul Județului Bihor pentru a asigura dezvoltarea parcurilor industriale. U.A.T.
De asemenea, în următoarea perioadă vor fi stabilite regulamentele de funcționare, caietele de sarcini necesare licitațiilor pentru ocuparea amplasamentelor.
Detalii despre facilitățile oferite investitorilor, disponibilitatea parcelelor, licitații și alte informații vor fi publicate pe pagina de internet a Agenției de Dezvoltare Locală Oradea.
ADLO va încasa de la rezidenții parcurilor industriale o redevență, din care un anumit procent îi va reveni Consiliului Județean Bihor. În același timp, companiille vor crea locuri de muncă și vor genera venituri la bugetele autorităților locale prin plata taxelor și a impozitelor.
Prin dizolvarea S.C. Parcuri Industriale S.A. și gestionarea parcurilor industriale de către Agenția de Dezvoltare Locală Oradea, va fi redusă birocrația, va fi simplificată luarea deciziilor și vor fi eliminate costurile nejustificate.
Vă reamintim că pe baza unei hotârâri a Consiliului Județean Bihor din 15 decembrie 2020, ADLO a primit de la S.C. Parcuri Industriale Bihor S.A. dreptul de administrare a terenurilor din Tileagd (109.101 mp), Săcueni (50.753 mp) și Tămășeu (68.681 mp) și deține titlurile de parc industrial pentru amplasamentele din Tileagd și Săcueni.