Guvernul va suplimenta cu 3,45 milioane de lei despăgubirile alocate proprietarilor de imobile, care vor fi expropriați pentru a face loc lucrărilor de pe șoseaua de centură a municipiului Târgu Jiu.
Varianta de ocolire Târgu Jiu asigură legăturile pe partea de est între Filiași (DN66) – Râmnicu Vâlcea (DN67) și Petroșani (DN66). Lungimea Variantei de ocolire Târgu Jiu este de 19,98 km și se desfășoară pe teritoriul administrativ al municipiului Târgu-Jiu și Bumbești-Jiu, mare parte pe terenuri agricole particulare.
„Realizarea acestui obiectiv prezintă avantaje tehnice, economice și sociale, întrucât reduce timpii de parcurs, a costurilor de exploatare a vehiculelor, sporește gradul de confort al populației diminuând poluarea mediului în interiorul localităților și nu în ultimul rând ajutând la accelerarea dezvoltării socio-economice a zonei, precum și reducerea traficului de tranzit al orașului Târgu-Jiu”, arată inițiatorii proiectului de Hotărâre prin care se dorește suplimentarea sumei aferente despăgubirilor.
Inițial, proprietarii celor 1.137 de imobile situate pe coridorul de expropriere trebuiau despăgubiți cu suma totală de 12,47 milioane de lei.
Principalul motiv, care a stat la baza deciziei de a suplimenta suma a fost reprezentat de identificarea unor construcții ce trebuie demolate.
Totuși, există și un proprietar al cărui imobil fusese supraevaluat, deoarece la întocmirea raportului de evaluare nu fusese luat în calcul contractul de închiriere.
Astfel, între estimarea inițială și cea finală, a rezultat o diferență de 1,16 milioane de lei în favoarea statului român.
Revista – Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia iul-aug 2017 (click aici)
TopJobs – Oferte locuri de munca in constructii (click aici)
Newsletter – Primesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!