Oferte locuri de munca top

Depozitul de deseuri de la Remetea a fost inchis

Depozitul neconform de deseuri de la Remetea, judetul Sibiu, a fost inchis, iar la statia de sortare de la Sura Mica au fost receptionate lucrarile. Cele doua lucrari fac parte din proiectul „Sistem integrat de management al deseurilor in judetul Sibiu” a carui valoare este de 80,3 milioane lei fara TVA.
Proiectul este cofinantat de Uniunea Europeana, prin POS Mediu, prin Fondul European de Dezvoltare Regionala, iar contributia financiara a Consiliului Judetean Sibiu la acest proiect este de 10,7 milioane lei. Uniunea Europeana si bugetul de stat al Romaniei contribuie cu 69,6 milioane lei.
„Este o reusita acest proiect care, chiar daca multi nu realizeaza inca importanta lui, ne va aduce numai beneficii. Si ma gandesc doar la eliminarea riscurilor de poluare pe care le produceau zi de zi vechile gropi de gunoi. Este si cazul ultimei dintre ele, cea de la Remetea, care polua jumatate din Sibiu cu fumul rezultat in urma arderii deseurilor”, declara Ioan Cindrea, presedintele Consiliului Judetean Sibiu.
Prin acest proiect au fost inchise cinci depozite neconforme la Agnita, Avrig, Cisnadie, Remetea (Sibiu, Dealul Daii) si Talmaciu. In acelasi timp sunt aproape de receptie lucrarile la doua statii de compostare la Sura Mica si Tarnava si a unei statii de sortare la Sura Mica, acesta din urma a fost de curand receptionata. La acestea se adauga achizitionarea de pubele pentru intregul judet.
Istoricul gropii de gunoi din Dealul Daii, denumita si Remetea, arata ca depunerea deseurilor in aceasta locatie a inceput in 1983 si s-a finalizat in 2004, timp in care s-au depozitat aproape un sfert de milion de metri cubi. Pe langa lucrarile realizate conform normelor europene, cea mai spectaculoasa si vizibila este reducerea suprafetei la 41 la suta din ceea ce a fost in 2004, de la 119.700 mp la 49.700 mp, acoperiti cu pamant si gazon.
Lucrarile au durat 12 luni si au o valoare de aproape 11 milioane de lei, fiind si cea mai scumpa inchidere din cele cinci, din cauza volumului impresionant de deseuri depozitate.
In statia de Sortare Sura Mica, care a costat 11,5 milioane de lei, se vor sorta aproximativ 20.000 de tone de deseuri colectate separat (materiale plastice, hartie, carton, metale). Se estimeaza ca statia va prelucra anual 9.000 de tone de carton si hartie si 11.000 de tone de metale si materiale plastice.

Sus