Compania de foraj Dafora a fost amendată de Consiliul Concurenţei cu suma de peste 3,9 milioane de lei, reprezentând 2,52% din cifra de afaceri din 2013.
În ianuarie 2010 Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie “privind posibila încălcare a prevederilor art.5 alin. 1 din Legea Concurenţei 21/1996 de către agenţii economici implicaţi în licitaţiile organizate de SNGN Romgaz SA Mediaş şi SC Transatlantic Worldwide România SRL Bucureşti pentru atribuirea contractelor de servicii de foraj, inclusive Dafora”, se arată într-un comunicat al companiei emis către Bursa de Valori Bucureşti.
Dafora consideră decizia de amendare drept nefondată şi nelegală.
Decizia va fi atacată în termen de 30 de zile la Curtea de Apel Bucureşti pentru anularea totală sau în parte sancţiunii, se mai arată în comunicat.
Compania are un capital social subscris de peste 100 de milioane de lei Dafora execută foraj onshore pentru petrol, gaze naturale şi ape geotermale, lucrări de probe producţie şi workover, servicii de mentenanţă şi transport pentru echipamentele de foraj. De asemenea, o divizie a companiei se ocupă de realizarea construcţiilor civile, industriale, aeroportuare şi de infrastructură la care se adaugă o fabrică de confecţii metalice şi tâmplărie PVC, precum şi o staţie de betoane

