Oferte locuri de munca top

Curtea de Conturi nu va mai analiza oportunitatea investitiilor

Camera Deputaților a modificat ieri atribuţiile Curţii de Conturi. Aceasta va exercita funcţia de control asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public, prin forme externe ale auditului public, fără a se pronunţa asupra oportunităţii operaţiunilor.

Acest fapt vine în mod evident în sprijinul activităţii primăriilor, deoarece Curtea de Conturi nu se va mai exprima referitor la oportunitatea investiţiilor, această atribuţie revenind doar în sarcina autorităţilor locale.

O altă noutate a propunerii legislative, subliniază Cristina Burciu, deputat PSD Cluj, este aceea că în viitor, prejudiciul trebuie menţionat ca fiind „cert şi ilicit”, nu „estimat”, aşa cum se întâmplă în legea aflată în vigoare.

De asemenea, autoritatea contractantă nu trebuie să răspundă dacă statul român, prin Autoritatea Naţională pentru Achiziţii Publice, consideră procedura de achiziţie ca fiind corectă, evitându-se eventualele contestaţii înaintate de Curtea de Conturi după câţiva ani de la efectuarea respectivelor operaţiuni, mai spune deputatul PSD Cluj.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat miercuri, cu majoritate covârşitoare, propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi.

Iniţiativa va corela prevederile din Legea 94/1992 cu standardele internaţionale de audit, urmând a fi respectate dispoziţiile privind tehnica normativă în elaborarea reglementărilor privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, clarificarea unor dispoziţii pentru a înlătura incertitudinea juridică, precum şi actualizarea unor termeni.

 

Citiți și:

Ce proiect imobiliar pregateste un mare producator de piese de masini

Terenuri de peste 7 mil euro vandute pentru spatii de birouri si logistice

 

 

Cititi revista ARENA Constructiilor nr 2/ aprilie 2018cop-1-mare

Cititi revista ARENA Constructiilor nr 1/martie 2018

ac1-mare

 

Un comentariu;

  1. David Malan said:

    Curtea de Conturi este o unitate executiva importanta a statului.Dar o parte din prejudiciul public si sursa a abuzurilor in multeinstitutii este datorat influentei acestei legi , care a permis multor oportunisti cu relatii nesemnificative in rindul salariatilor CC, si nu ma refer la consiliul decident asupra marilor investitii, ci la acele relatii dintr-un plan mai indepartat sa obtina pozitii de pe care sa manifeste decizii la bunul plac , bineinteles cu tot alaiul unchi, matusi ,samd.Incet lucrurile se limpezesc, specialistii vor putea sa-si faca profesia , fara acordul multor neaveniti.Ma bucura aceasta decizie a PSD.USR greseste prin pozitia adoptata.

Sus