O creștere a activității economice este estimată pentru următoarele trei luni în sectorul construcțiilor, precum și în industria prelucrătoare, comerț cu amănuntul și servicii, potrivit anchetei de conjunctură din luna iunie realizată de Institutul Național de Statistică.
Managerii din toate aceste sectoare preconizează creșteri accentuate ale prețurilor.
În schimb, numărul de angajați este estimat că va crește mai ales în construcții și în comerțul cu amănuntul.
Construcții
În activitatea de construcții se va înregistra, în următoarele trei luni, o creștere a volumului de producție cu un sold conjuctural de +19%, potrivit estimărilor centralizate de către Institutul Național de Statistică, în luna iunie.
Managerii estimează și o creștere moderată a numărului de salariaţi cu un sold conjunctural de +6%.
În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii se preconizează creșterea accentuată a acestora, cu un sold conjunctural de +57%.
Soldul conjunctural indică percepţia managerilor întreprinderilor asupra dinamicii unui fenomen care nu trebuie confundată cu ritmul creşterii sau scăderii oricărui indicator statistic produs de INS.
* Industria prelucrătoare
Managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele trei luni creștere moderată a volumului producţiei cu un sold conjunctural de +9%.
Referitor la numărul de salariaţi se estimează relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de +4% pe total industrie prelucrătoare.
Pentru preţurile produselor industriale se prognozează creștere accentuată în următoarele trei luni (sold conjunctural +40%).
* Comerţ cu amănuntul
În sectorul comerţ cu amănuntul managerii au estimat pentru următoarele trei luni o tendinţă de creștere a activităţii economice, soldul conjunctural fiind de +19%.
Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra creșteri, cu un sold conjunctural de +20%.
Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni, creștere a numărului de salariaţi cu un sold conjunctural de +20%.
Managerii societăţilor comerciale estimează creștere accentuată a preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +68%).
* Servicii
Conform estimărilor acelorași estimări, cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaşte o creștere moderată în următoarele trei luni, soldul conjunctural fiind de +8%.
Se estimează o relativă stabilitate a numărului de salariaţi cu un sold conjunctural de +4%.
Conform opiniei managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de creștere (sold conjunctural +32%).