Semnalul pozitiv de pe piața tranzacțiilor cu apartamente, evidențiat în analiza precedentă a datelor din primele patru luni ale anului, s-a confirmat în luna mai, când tendința de scădere s-a oprit.
În ianuarie–aprilie au fost cele mai reduse vânzări din ultimii nouă ani, dar ritmul de scădere s-a atenuat de la o lună la alta. În continuare, în luna mai s-a înregistrat o firavă creștere de 0,1 %, față de aceeași lună din anul trecut. Este prima variație pozitivă după opt luni consecutive de scăderi.
În ianuarie–mai au fost vândute 54.416 unități locative, mai puține cu 12 % comparativ cu perioada similară a anului precedent.
Numărul apartamentelor tranzacționate a fost în scădere în toate regiunile țării, cu excepția regiunii Centru care a avut o variație de 0,9 % a vânzărilor. Variația s-a datorat creșterii vânzărilor de apartamente în județele Mureș, Sibiu și Alba, mai ales în aprilie și mai.
Cea mai mare scădere a fost de -28 % și a fost înregistrată în regiunea Sud-Est, iar cea mai mică scădere, de -7 %, a fost în București-Ilfov.
București și Timiș au oprit trendul descendent al pieței
Oprirea în luna mai a scăderii numărului de apartamente tranzacționate la nivel național a fost determinată, în special, de creșterile semnificative înregistrate de vânzările din București și Timiș.
De asemenea, au contribuit și evoluțiile pozitive din Mureș, Prahova, Sibiu și Suceava.
Totodată, dintre județele din Top 10 realizat în funcție de numărul apartamentelor tranzacționate, în Ilfov și Constanța s-a diminuat în luna mai ritmul de scădere.
București: Cresc vânzările în Sectoarele 1, 2 și 3 și scad în celelalte
Pentru a doua lună consecutivă au crescut vânzările de apartamente din București. După creșterea de 2 % din aprilie, în luna mai ritmul s-a accentuat la 16 %.
Scăderile mari din trimestrul I au fost astfel parțial compensate și, ca urmare, pe primele cinci luni ale anului, variația față de perioada similară a anului trecut a fost de numai -7 %.
Numărul total de apartamente vândute a fost de 16.797, din care aproape un sfert sunt din Sectorul 3.
Creșterea semnificativă din luna mai s-a datorat variațiilor pozitive ale vânzărilor din trei sectoare (1, 2 și 3), în timp ce în celelalte sectoare vânzările au scăzut.
Cel mai mult în luna mai au crescut vânzările în Sectorul 2 (+44 %), urmat de Sectorul 3 (+33 %) și Sectorul 1 (+26 %).
Cea mai mare scădere a vânzărilor a fost în Sectorul 5 (-19 %), după care urmează Sectorul 4 (-14 %) și Sectorul 6 (-1 %).
Prețul mediu cerut pentru vânzarea apartamentelor pe piața secundară a mai crescut ușor, ajungând la 1.752 euro/mp la începutul lunii iunie, potrivit sonarhome.
Indicele imobiliare.ro arată că pentru apartamentele noi din București în luna mai era cerut un preț mediu de 2.637 euro/mp, iar pentru cele vechi 2.247 euro/mp.
Diferența de prețuri dintre indici este dată de metodologia de calcul, imobiliare.ro filtrează valorile extreme și listările considerate nereprezentative pentru piață.
Timiș: Creștere semnificativă a vânzărilor în luna mai
Vânzările în creștere semnificativă din luna mai au propulsat județul Timiș pe poziția a doua, după București, în Topul județelor cu cele mai multe apartamente tranzacționate pe primele cinci luni din an, devansând astfel județul Cluj.
În Timiș au fost vândute, în ianuarie–mai, 3.627 de apartamente, mai puține cu 8 % decât în perioada similară a anului trecut. După ce în fiecare dintre primele patru luni au fost scăderi ale tranzacțiilor, luna mai a fost marcată de o creștere de 41 %.
Evoluția a fost determinată de vânzările de apartamente din municipiul Timișoara, care în luna mai au crescut cu 72 %.
Prețul mediu cerut pentru vânzarea apartamentelor din Timișoara pe piața secundară este estimat de sonarhome.ro la 1532 euro/mp. În același timp, imobiliare.ro a calculat pentru luna mai un preț mediu de 1.902 euro/mp pentru apartamentele vechi și de 2.255 euro/mp pentru cele noi.
Cluj: Temperare a ritmului de scădere a tranzacțiilor
În județul Cluj au fost tranzacționate 3.292 unități locative în primele cinci luni din acest an, număr în scădere semnificativă (-17 %) față de cel din perioada similară a anului trecut.
Este a doua cea mai mare scădere, după Constanța, înregistrată de un județ din Top 10 realizat în funcție de numărul apartamentelor tranzacționate în ianuarie–mai.
Scăderile au fost mari în ianuarie și februarie (-27 % și, respectiv, -40 %), după care ritmul s-a mai domolit la -8 % în martie și câte -6 % în aprilie și mai.
Indicele sonarhome.ro arată un preț mediu de 2.500 euro/mp pentru vânzarea apartamentelor pe piața secundară din Cluj-Napoca, nivel ce s-a menținut relativ constant (variație de 1,1 % față de ianuarie).
La rândul său, imobiliare.ro a calculat pentru luna mai un preț mediu cerut pentru vânzarea apartamentelor vechi de 3.303 euro/mp, iar pentru cele noi de 3.481 euro/mp. Scumpirea față de ianuarie este de 1,8 % pentru apartamentele vechi și mai mult decât dublă pentru cele noi (3,7 %).
Constanța: Scăderile se diminuează
Cu aproape o treime au scăzut vânzările de apartamente din județul Constanța. Aceasta este cea mai mare variație negativă din Top 10 al județelor cu cel mai mare număr de apartamente vândute în primele cinci luni din acest an.
De remarcat este, însă, faptul că ritmul de scădere se temperează. De la scăderi de -42 %, -57 % și -33 % în lunile primului trimestru, s-a trecut la scăderi procentuale de numai o cifră: -7 % în aprilie și -5 % în mai.
Prețul mediu calculat de sonarhome.ro este de 1.579 euro/mp pentru apartamentele din municipiul Constanța, în creștere cu 2,2 % față de ianuarie.
Pentru luna mai, imobiliare.ro arată un preț mediu de 2.000 euro/mp pentru apartamentele vechi și de 2.099 euro/mp pentru cele noi. Datele arată că apartamentele vechi s-au scumpit cu 3,7 %, mult mai accelerat de cât cele noi (1,6 %), față de începutul acestui an.

