Oferte locuri de munca top

Cresterea accizei la motorina va fi compensata

Guvernul va aproba astăzi compensarea creşterii accizei la motorina utilizată drept combustibil pentru motor.

Măsura va fi valabilă pentru operatorii de transport rutier, licențiați în România, care desfășoară activități de:

* transport rutier de mărfuri în cont propriu sau contra cost, cu autovehicule ori ansambluri de vehicule articulate destinate exclusiv transportului rutier de mărfuri și cu o greutate brută maximă autorizată de cel puțin 7,5 tone;

* transport de persoane, regulat sau ocazional, cu excepția transportului public local de persoane.

Măsura propusă constă în restituirea sumei de 13 bani pe litru de motorină achiziționată.

Bugetul total maxim estimat al schemei de ajutor de stat este de 180 de milioane de lei.

Plata ajutorului de stat se efectuează până la data de 31 decembrie 2025 inclusiv, în limita bugetului alocat schemei, în baza dispozițiilor de plată a ajutorului de stat aprobat pentru compensarea creșterii accizei la motorină emise până la data de 31 decembrie 2024 de către A.R.R.

Având în vedere faptul că, din considerente tehnice (schema de ajutor de stat este valabilă până la 31 decembrie 2024 și termenul de analiză, respectiv pentru parcurgerea procedurii de plată este mai mare de 30 de zile calendaristice), facturile pentru motorina alimentată în perioada 16 noiembrie-31 decembrie 2024 nu vor putea fi solicitate la plată și decontate, pentru a compensa acest impediment se vor recunoaște drept cheltuieli eligibile facturile prezentate pentru alimentările efectuate începând cu 30 de zile lucrătoare anterioare publicării în Monitorul Oficial a actului normativ.

Doua noi parcuri fotovoltaice, de aproape 71 MWp

Pot depune cereri de compensare a creșterii accizei la motorină numai operatorii economici care nu se află în procedură de executare silită, faliment, dificultate, dizolvare, închidere operațională sau lichidare, împotriva cărora nu au fost emise decizii de recuperare a unui ajutor de stat, iar în cazul în care asemenea decizii au fost emise, acestea nu au fost executate conform prevederilor legale in vigoare.

Numărul total estimat al operatorilor economici care urmează să beneficieze de ajutor de stat este de 4.000.

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie – decembrie 2023

Revista Arena Constructiilor nov-dec 2023

Sus