Oferte locuri de munca top

Crestere importanta a autorizatiilor de construire cladiri rezidentiale

Creșterea înregistrată anul trecut de numărul autorizațiilor de construire clădiri rezidențiale a fost de peste 24% față de cel din anul anterior.

Astfel, în anul 2021 au fost emise 51.827 de autorizații de construire clădiri rezidențiale.

Cele mai recente date publicate de INS arată că, anul trecut, în toate regiunile de dezvoltare au fost înregistrate creşteri ale numărului de autorizații.

Cele mai mari creșteri au fost în regiunile Bucureşti – Ilfov (+2.033 autorizaţii), Sud-Muntenia (+1.740) și Vest (+1.349).

Decembrie 2021 comparativ cu decembrie 2020

Rezidențial

În luna decembrie 2021 se evidenţiază o creştere atât a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (+13,6%) cât şi a suprafaţei utile totale (+31,0%), comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent.

În profil teritorial, această creştere (+481 autorizaţii)  este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Vest (+161 autorizaţii), Nord-Vest (+159), Centru (+77), Bucuresti-Ilfov (+70), Nord-Est (+23) şi SudMuntenia (+11).

Scăderi s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Sud-Vest Oltenia (-18 autorizaţii) şi Sud-Est (-2).

Nerezidențial

Comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, în luna decembrie 2021 s-a înregistrat o creştere atât a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri nerezidenţiale (+14,0%) cât şi a suprafaței utile totale (+73,6%).

În profil teritorial, această creştere (+152.940 mp) este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucuresti-Ilfov (+81.901 mp), Vest (+44.075), Sud-Vest Oltenia (+28.856), Sud-Est (+24.567), Sud-Muntenia (+5.223) şi Nord-Vest (+3.696).

Scăderi s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Centru (-27.800 mp) şi Nord-Est (-7578).

Decembrie 2021 comparativ cu noiembrie 2021

Rezidențial

În luna decembrie 2021 s-au eliberat 4.011 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale (+2,8%), pentru suprafața utilă totală de 1.050.393 mp (+11,5%).

Din totalul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale 71,4% sunt pentru zona rurală.

În luna decembrie 2021 se evidenţiază o creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (+109 autorizaţii), comparativ cu luna precedentă.

În profil teritorial, această creştere este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Vest (+98 autorizaţii), Nord-Est (+85), Sud-Vest Oltenia (+34) şi Vest (+29).

Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucuresti-Ilfov (-60 autorizaţii), Sud-Muntenia (-42), Centru (-33) şi Sud-Est (-2).

Nerezidențial

În luna decembrie 2021 s-au eliberat 617 autorizaţii de construire pentru clădiri nerezidenţiale (+0,3%), în suprafaţă utilă totală de 360.605 mp (+18,8%).

Comparativ cu luna precedentă, în luna decembrie 2021 s-a înregistrat o creştere (+57.144mp) a suprafeţei utile la autorizaţiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidenţiale.

În profil teritorial, această creştere este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucuresti-Ilfov (+63.116 mp), Sud-Vest Oltenia (+28.890), Sud-Est (+21.395) şi Nord-Vest (+7.968).

Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Centru (-35.068 mp), Vest (-14.202), Sud-Muntenia (-14.101) şi Nord-Est (-854).

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/ noiembrie-decembrie 2021

Sus