Solplanet x AeroFix

Creste increderea in economia romaneasca

stock-exchange-921605_960_720Indicatorul de încredere macroeconomică a urcat în luna martie cu 4,2 puncte ajungând la 59,7 puncte. Acest indicator este calculat de CFA România, o organizații profesională care reunește  profesioniști în investiții din sectorul bancar, managementul activelor, asigurări, capital privat , fonduri de pensii și alte domenii ale industriei de investiții .

Majorarea din luna martie s-a datorat creșterii pe cele două componente ale indicatorului . Astfel, indicatorul condițiilor curente a fost de 68,3, valoare în creștere cu 6,3 puncte, iar indicatorul anticipațiilor a crescut cu 3,3 puncte la valoarea de 55,5 puncte, se arată în comunicatul CFA Romania.

În ceea ce privește cursul de schimb euro/leu, valorile mediane ale anticipațiilor pentru orizontul de șase luni a consemnat un curs anticipat de 4,4500 (față de 4,4600 în luna anterioara), iar pentru orizontul de 12 luni de 4,4550 (față de 4,4500 în exercițiul anterior).

Rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni (aprilie 2017/aprilie 2016) a înregistrat o valoare mediană de 1,50% (valoare în creștere cu 0,50 puncte procentuale față de exercițiul anterior).

„De remarcat faptul că 73% dintre participanți anticipează majorarea ratelor de dobândă pentru scadențele scurte (ROBOR 3M), iar 85% anticipeaza majorarea ratelor de dobândă pentru scadențele pe termen mediu (5 ani)”, se mai arată în comunicat.

03d3f86b-0a85-48b7-8081-016b0dee9974

 

Sus