Oferte locuri de munca top

Cresc creditele în lei pentru locuinţe și scad cele în valută

city-1093866_960_720Volumul creditelor pentru locuinţe a crescut susţinut în primele zece luni din 2015, potrivit unui raport al Băncii Naţionale a României.

Valoarea creditelor pentru locuinţe acordate populaţiei a crescut  în intervalul  octombrie 2014-octombrie 2015 cu peste 6 miliarde de lei de la 43 de miliarde de 49,4 miliarde de lei, creştere bazată mai ales pe avansul creditelor acordate în moneda naţională.

În funcţie de valuta în care au fost acordate, volumul creditelor pentru credite în lei s-a dublat în 12 luni, crescând de la 8 la peste 16 miliarde de lei, cu o creştere de peste 800 milioane de lei în intervalul septembrie-octombrie 2015.

Creditele pentru locuinţe în valută se menţin la o valoare dublă faţă de cele în lei, dar înregistrează o scădere de 1,5 miliarde echivalent în lei în intervalul octombrie 2014-octombrie 2015.

Volumul creditelor pentru locuinţe în alte valute s-a diminuat cu peste un miliard echivalent în lei în primele 10 luni ale anului de la pragul de 4 miliarde de lei ajungând la un volum total de 2,9 miliarde de lei la sfârşitul lunii octombrie.

Sus