Oferte locuri de munca top

Creditorii Straco solicită peste 380 mil. lei

untitledÎn cadrul procedurii de insolvenţă a Straco a fost publicat, la finele lunii octombrie, tabelul preliminar al creanţelor. Potrivit supervizor.ro apare o diferenţă “enormă“ între creanţele solicitate de creditori şi cele acceptate de administratorul judiciar CITR Filiala Bucureşti SPRL, Aurel Podariu.

Cei 337 de creditori (considerând salariaţii ca fiind un singur creditor), au solicitat creanţe în valoare totală de 384,72 milioane lei, iar administratorul judiciar a acceptat mai puţin de o treime, 120,42 milioane lei.

Cel mai important creditor este Unicredit Bank, chiar dacă are o creanţă sigur acceptată de numai 65,86 milioane lei, faţă de 129,53 milioane lei – suma solicitată. Cu 54,69% din masa credală cu drept de vot, această bancă va face regulile în cursul procedurii.

Deşi revendică o sumă şi mai mare, de peste 151 milioane lei, BCR nu are drept de vot, cele două creanţe fiind considerate “sub condiţie suspensivă”.

Valoarea creanţelor salariale este relativ mică, de numai 52.140 lei, ceva mai mult de jumătate din această sumă este reprezentată de diurne, în timp ce doar 7 angajaţi figurează cu salarii neîncasate.

Asociaţii principali sunt  Alexandru Horpos (34,65%) şi Traian Horpos (24,75%), plus Vlad Ionel Vameşu (19,8%).

Anul trecut Straco Grup a înregistrat un profit net 597.310 lei.

Cifra de afaceri netă la finele anului financiar s-a ridicat la suma 303,94 milioane lei.

La sfârşitul anului trecut compania avea 513 angajaţi.

Sus