Oferte locuri de munca top

Costul orar al fortei de munca din constructii a urcat cu peste 30%

Costul orar al forței de muncă în construcții a crescut cel mai mult, în ultimul trimestru al anului trecut, dintre toate domeniile analizate de Institutul Național de Statistică.

Astfel, în trimestrul IV 2023 comparativ cu trimestrul IV 2022, costul orar al forței de muncă în construcţii a avut o creștere de 30,15% (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare).

Tot pe primul loc s-a situat și pentru datele trimestrului IV 2023 comparativ cu trimestrul III 2023, când creșterea a fost de 16,94%.

Scumpirea forței de muncă în construcții a fost generată și de diminuarea începând cu 1 noiembrie 2023 a facilităților fiscale acordate angajaților din construcții. Aceste facilități au fost acordate inițial pentru o perioadă de 10 ani, dar ulterior Guvernul s-a răzgândit.

Creșterea costului forței de muncă cu 30% este de natură să pună în pericol starea financiară a multora dintre firmele de construcții. De asemenea, încurajează fenomenul muncii la negru în construcții.

În medie costul forței de muncă a crescut cu circa 17% per economie

La nivelul întregii economii, în trimestrul IV 2023 comparativ cu trimestrul IV 2022, costul orar al forței de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) a înregistrat o rată de creștere de 16,85%.

Cele mai semnificative creșteri ale costului orar al forței de muncă s-au regăsit în:

* construcții (30,15%)

* învățământ (23,58%)

* transport şi depozitare (21,72%)

* activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (21,33%).

Depozit, transformat in centru de servicii

Comparativ cu trimestrul IV 2022, costul orar al forței de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) a crescut cel mai puțin în:

* sănătate și asistență socială (9,31%)

* activități de spectacole, culturale și recreative (11,38%)

* intermedieri financiare și asigurări (11,54%)

* alte activități de servicii (11,66%)

* activități profesionale, științifice și tehnice (11,69%).

Față de trimestrul III 2023, costul orar al forței de muncă a crescut în majoritatea activităților economice.

Cele mai semnificative creșteri ale costului orar al forței de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) s-au regăsit în:

* construcții (16,94%)

* hoteluri și restaurante (11,40%)

* transport și depozitare (11,19%)

* tranzacții imobiliare (10,95%).

Față de perioada analizată, diminuarea costului orar al forței de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) s-a observat doar în învățământ (-25,45%), ca urmare a creșterii timpului efectiv lucrat față de trimestrul precedent (fenomen caracteristic acestei activități în trimestrul al IV-lea al fiecărui an, cauzat de reînceperea anului școlar).

Comparativ cu trimestrul anterior, componenta cheltuielilor directe (salariale) cu forța de muncă a crescut cu 4,34%, iar cea a cheltuielilor indirecte (non-salariale) cu 4,93%.

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie – decembrie 2023

Revista Arena Constructiilor nov-dec 2023

Sus