Costul orar al forței de muncă în formă ajustată (după numărul zilelor lucrătoare) a înregistrat o scădere de 2,27% în domeniul construcțiilor, în cel de-al treilea trimestru al acestui an față de trimestrul precedent, potrivit celor mai recente informații publicate de Institutul Național de Statistică. Conform aceleiași surse, scăderi (-1,13%) s-au înregistrat în aceeași perioadă și în sectorul tranzacțiilor imobiliare.
Trimestrul III 2021 comparativ cu trimestrul II 2021
Față de trimestrul II al anului, cea mai semnificativă creștere a costului orar al forței de muncă s-a regăsit în învățământ (26,72%), ca urmare a vacanței școlare și, în consecință, a diminuării timpului efectiv lucrat. De asemenea, creșteri mai mari ale costului orar al forței de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) s-au înregistrat în administrația publică (3,36%), respectiv în industria extractivă (2,16%).
Cele mai importante scăderi ale costului orar al forței de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) s-au regăsit în intermedieri financiare și asigurări (-4,13%), sănătate și asistență socială (-3,48%), activități de servicii administrative și activități de servicii suport (-2,69%).
Față de trimestrul anterior, componenta cheltuielilor directe cu forța de muncă a crescut cu 1,34%, iar cea a cheltuielilor indirecte (non-salariale) s-a majorat cu 0,72%.
Trimestrul III 2021 comparativ cu trimestrul III 2020
Comparativ cu cel de-al treilea trimestru din 2020, în trimestrul III al acestui an, costul orar al forței de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) a crescut cu 6,74% în sectorul construcțiilor. În domeniul tranzacțiilor imobiliare s-a înregistrat de asemenea o creștere a costului, cu 4,06%.
Costul orar al forţei de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) a crescut în majoritatea activităţilor economice. Cele mai semnificative creșteri s-au regăsit în următoarele domenii: hoteluri și restaurante (11,4%), informații și comunicații (11,13%), comerț (10,3%), respectiv în industria prelucrătoare (9,64%).
Față de perioada analizată, diminuarea costului orar al forței de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) s-a observat doar în învățământ (-1,51%).
Față de același trimestru al anului precedent, componenta cheltuielilor directe (salariale) cu forța de muncă a crescut cu 6,37%, iar componenta cheltuielilor indirecte (non-salariale) cu 6,85%.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/ noiembrie-decembrie 2021