Oferte locuri de munca top

Contractul de peste 10 mil euro pentru Colegiul National „Andrei Șaguna” a fost semnat

Contractul de de peste 10 mil euro pentru Colegiul National „Andrei Șaguna” a fost semnatA fost semnat contractul de proiectare și execuție pentru eficientizarea energetică și modernizarea Colegiului Național „Andrei Șaguna“, Corpul A și B, potrivit Primăriei Municipiului Brașov.

Investiția, în valoare de 54,23 milioane de lei (fără TVA), este finanțată printr-un împrumut acordat de Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), în cadrul programului „Orașe Verzi – Green Cities”, program pe care BERD-ul îl derulează în peste 60 de orașe din mai multe țări.

„Prin semnarea contractului de finanțare cu BERD, putem începe lucrările de eficientizare energetică și reabilitare la Colegiul Național Andrei Șaguna, una dintre cele mai valoroase instituții de învățământ din Brașov. Investim peste 54 de milioane de lei în proiectare și execuție pentru a oferi elevilor și profesorilor condiții moderne, sigure și eficiente din punct de vedere energetic, păstrând în același timp valoarea arhitecturală și istorică a acestei clădiri emblematice. În următoarele zile vom da ordinul pentru începerea lucrărilor de proiectare”, a declarat primarul Brașovului, George Scripcaru.

Contractul a fost semnat cu asocierea condusă de Con-A Operations SRL. Aceasta are la dispoziție 4 luni pentru realizarea proiectului tehnic și 14 luni pentru finalizarea lucrărilor.

Obiectivul final al proiectului este de a moderniza clădirile (Corp A și Corp B) aparținând Colegiului Național „Andrei Șaguna” prin aducerea lor la nivelul cerințelor de „clădiri aproape zero energie (nZEB)”, așa cum este acest concept definit în legislația națională în vigoare.

Blocuri cu peste 100 apartamente, intr˗un municipiu

Ce vizează proiectul

– lucrări de restaurare și consolidare imobile (inclusiv consolidarea pereților portanți pentru reducerea riscului seismic); lucrări de arhitectură și finisaje interioare; lucrări de eficiență energetică (izolare termică pereți, acoperiș și planșee, înlocuire tâmplărie);

– construirea unei noi structuri metalice de legătură, izolată seismic și reabilitarea acoperișului;

– instalarea de pompe de căldură aer-apă și înlocuirea integrală a rețelelor de distribuție a agentului termic;

– sistem BEMS (Sistem de Management Energetic al Clădirii);

– refacerea completă a rețelelor de apă-canal și a grupurilor sanitare, precum și a instalațiilor electrice/de iluminat și implementarea măsurilor ISU;

– lifturi exterioare și măsuri de creștere a accesibilității în cele două imobile.

La sfârșitul anului trecut, municipalitatea a semnat un contract de finanțare rambursabilă cu BERD-ul în valoare de 29,94 milioane de euro, care include eficientizarea energetică mai multor clădiri proprietatea municipiului, respectiv corpurile A și B ale Colegiului Național „Andrei Șaguna“; clădirea de birouri, centrul de comunicații; centrul de instruire, clădirea pentru cantină, clădirea pentru dormitoare, punctul termic și atelierul de pe str. Fundăturii nr. 2; Școala gimnazială nr. 1, corp, B, de pe str. Cocorului și Școala gimnazială nr. 12, corp, B, de pe str. Școlii.

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 4/iulie – august 2026

Are you human? Please solve:Captcha


Etichete:
Sus