Oferte locuri de munca top

Contracte rutiere de peste 24 mil euro, semnate

Au fost semnate astăzi contractele de execuție pentru lucrările de modernizare a drumurilor județene cuprinse în loturile 1 și 3 din cadrul Culoarului Trafic Mureș Nord. Aceasta după ce ieri a fost semnat contractul pentru lotul 2.

Autoritatea contractană a anunțat că amplasamentul poate fi predat săptămâna viitoare, deci pot începe lucrările.

Valoarea cumulată a celor trei contracte depășește 24 milioane de euro, fără TVA.

Scumpirea materialelor de constructii ar putea bloca proiectele de drumuri

În urma finalizării procedurilor de achiziție au fost atribuite contractele de lucrări, după cum urmează:

Pentru Lotul 1 (24,902 km) – DJ 706 A: Ilia – Brănișca (DN 76) – Băița – Ormindea – DN 76, tronsonul Ilia – Bejan (DN 76) km 0+000 – 18+782 și DJ 761: Șoimuș – Bârsău – Certeju de Sus – Săcărâmb – Geoagiu Băi, tronsonul Șoimuș (DN 76) – Bârsău (intersecția cu DJ 107A) km 0+050 – 6+120.

Contractant: Asocierea formată din Strade Conscom SRL – Mano Sprint SRL – Orion Rebeca SRL –OPR Asfalt SRL – Dimex 2000 Company SRL.

Valoarea contractului: 41.279.819 fără TVA.

Pentru Lotul 3 (11,297 km) – DJ 705: DN 7 – Geoagiu – Balșa – Almașu Mic de Munte – limită județ Alba, tronsonul DN 7 – Geoagiu – intersecția cu DJ 705H km 0+000 – 8+905 și DJ 705H: DJ 705 (km 8+905) – Geoagiu Băi, tronsonul intersecție DJ 705 – Geoagiu Băi (sens giratoriu) km 0+000 – 2+392.

Contractant: Asocierea formată din Proactiv SRL – lider și OPR Asfalt SRL și Obras Publicas Y Regadios S.A si Metalprod West SRL.

Valoarea contractului: 24.554.678 fără TVA.

Ieri a fost semnat contractul de execuție a lucrărilor pentru Lotul 2 (33,939 km): DJ 107A limită județ Alba – Homorod – Geoagiu – Bobâlna – Rapoltu Mare – Uroi – Chimindia – Hărău – Bârsău.

Contractul pentru lotul 2 a fost atribuit SC Strabag SA, valoarea fiind de 52.872.512 fără TVA.

Valoarea totală a contractelor de lucrări pe cele trei loturi este de 118.707.009 lei fără TVA, iar finanțarea este asigurată din fonduri europene

Principalele soluții tehnice propuse sunt: refacerea și completarea structurii rutiere în zonele cu defecțiuni; realizarea sistemului rutier în soluții tehnice cu două straturi noi de mixturi asfaltice; amenajarea intersecțiilor cu drumurile laterale doar în limita cadastrală a drumului județean proiectat; intersecțiile cu drumurile de exploatare și comunale se vor realiza pe amplasamentul existent, lucrările de amenajare a intersecțiilor constând în prevederea de racordări la marginea părții carosabile; amenajarea de podețe la drumuri laterale unde nu este asigurată continuitatea scurgerii apelor apelor în lungul drumului; refacerea semnalizării rutiere și amenajarea de parapete de siguranță; lucrări de aducere la starea inițială a terenului.

Lucrări la poduri: realizare pod nou pe DJ 706 A la km 2+805 (2+768 conform SF) peste Râul Sârbi; realizare pod nou pe DJ 706 A la km 9+158 peste Râul Boz, inclusiv demolarea pilei vechi din albie; reabilitare pod existent pe DJ 705 la km 3+435 peste Râul Mureș; reabilitare pod existent pe DJ 705 la km 5+437 peste Valea Geoagiului.

Laurențiu Nistor președintele Consiliului Județean Hunedoara, a declarat: „Vreau să îi asigur pe locuitorii județului Hunedoara că nu voi permite niciun rabat de la acest proiect. I-am avertizat pe contractanți că nu vom fi de acord cu prelungirea termenelor, că vom fi prezenți pe șantier și că vom fi atenți la modul în care se vor derula lucrările. În cazul în care nu se vor respecta prevederile contractuale, vor exista penalități. Amplasamentul poate fi predat săptămâna viitoare, deci lucrările pot începe.”

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 4/iunie 2021

.

Sus