A fost semnat contractul pentru modernizarea podurilor peste Cibin, din municipiul Sibiu.
Este vorba de podurile de pe șoseaua Alba Iulia, iar cel din amonte va fi extins cu o a treia bandă care să asigure legătura directă cu strada Maramureșului.
În urma unei proceduri publice de achiziție în care au fost depuse patru oferte, contractul pentru execuția lucrărilor de construcție a fost semnat de către primarul Astrid Fodor cu firma Geiger Transilvania.
Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu, a declarat: “Am finalizat construcția podului nou din dreptul străzii Rozmarinului și am inițiat procedurile pentru reparații capitale la podul Maria Tereza, proiectul tehnic fiind în lucru. Astăzi am semnat contractul pentru modernizarea podurilor de pe șoseaua Alba Iulia, care va include și o extindere a acestora, spre str. Maramureșului. Lucrările vor începe în primăvara anului viitor, imediat ce condițiile meteo permit acest lucru.”
Pe șoseaua Alba Iulia există în prezent două poduri alăturate.
Cel din amonte a fost construit în 1938 și din această cauză prezintă degradări vizibile, pe arii extinse. Podul din aval a fost construit în urmă cu mai bine de 20 de ani, însă structura de rezistență nu a fost executată durabil.
Prin urmare, intervenția este necesară pentru modernizarea acestor structuri, îmbunătățind în același timp mobilitatea și siguranța transportului public local, reducând volumul de trafic în zona aglomerată a sensului giratoriu de la intersecția șoselei Alba Iulia cu str. Maramureșului și strada Malului.
Prin investiția în valoare de 14 milioane de lei, Primăria Sibiu va realiza următoarele lucrări:
* Înlocuirea podului din amonte cu o construcție nouă, cu trei benzi, din care una va asigura o legătură directă spre str. Maramureșului, fără să mai conducă traficul în girație, fluidizându-se astfel circulația, mai ales la orele de vârf.
* Consolidări la podul din aval și integrarea acestuia în ansamblu. Practic, se va construi o nouă structură de susținere a podului, separată de a celuilalt pod, și se va reface infrastructura rutieră și pietonală, pentru un aspect unitar.
Pe poduri vor fi amenajate trotuarele și piste sigure pentru biciclete, în ambele sensuri. Piste pentru biciclete se vor crea și sub pod, urmând să fie legate cu cele care urmează să fie amenajate pe malurile Cibinului. De asemenea, pe lângă un nou sistem de iluminat public, pe poduri va fi instalat și un sistem de iluminat arhitectural.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/ noiembrie-decembrie 2021