Oferte locuri de munca top

Contract rutier de peste 17 mil euro, semnat

A fost semnat contractul de execuție a lucrărilor de modernizare a unui drum județean din județul Vrancea.

Valoarea totală a lucrărilor de execuție este de peste 87 milioane de lei (echivalent a peste 17,41 milioane euro).

Finanțarea lucrărilor urmează să fie realizată din fonduri de la bugetul de stat, de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, prin PNDL 1, cât și din bugetul județului Vrancea.

Reabilitarea și modernizarea unuia dintre cele mai importante drumuri din zona de munte a județului Vrancea, DJ 205E Vidra – Vizantea Livezi – Câmpuri, va începe în zilele următoare.

Lucrările vor fi executate de asocierea formată din Cristilory Prod SRL (lider) și Dimex-2000 Company SRL desemnată câștigătoare a licitației.

Multe oferte pentru lucrari rutiere de peste 17 mil euro

”În zilele următoare, după emiterea ordinului de începere a lucrărilor, va demara efectiv modernizarea și consolidarea acestui drum, care beneficiază de cea mai mare finanțare din țară în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală”, a spus Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea.

Pe drumul județean 205E, km. 43+944 – 63+189, pe traseul Vidra – Vizantea Livezi – Câmpuri, pe o lungime de 19 km, vor fi efectuate lucrări de modernizare și consolidare, astfel: tronsoane de consolidare, terasamente, covor asfaltic, ziduri de sprijin, rigole și podețe, semnalizare rutieră și vor fi realizate trei poduri.

Durata de execuție a lucrărilor este de 12 luni, iar constructorul este obligat prin contract să ofere o garanție a lucrărilor efectuate pentru o perioadă de 10 ani.

Sus