Oferte locuri de munca top

Contestatia Strabag – Aecom – Comnord, respinsa

Trei ani au trecut de la data anunțului de participare în cadrul procedurii de achiziție publică, prin licitaţie deschisă, organizată în vederea atribuirii unui contract pentru proiectare și executare lucrări de construcții.

Este adevărat că valoarea estimată a contractului este foarte mare, de peste 64 milioane de euro (290,03 milioane lei, fără TVA).

Atribuirea contractului a fost întârziată de contestații din partea firmelor participante la licitație.

Astfel, asocierea Strabag SRL – Aecom Ingenieria SRL – Comnord SRL a solicitat în contestația depusă:

* anularea adresei de comunicare a rezultatului;

* anularea răspunsului autorității contractante;

* anularea raportului procedurii și a tuturor actelor subsecvente acestuia;

* obligarea reevaluării ofertelor depuse;

* reevaluarea în urma căreia să rezulte admisibilitatea ofertei sale.

Ca răspuns, Astaldi SpA, reprezentată legal prin Pier Luca Canino – Director de țară pentru România, în calitate de lider al Asocierii Astaldi SpA – Euroconstruct Trading 98, reprezentată convențional prin avocații de la „Ceparu și Irimia”, a depus o cerere de intervenție.

Prin cererea de intervenție depusă, aceștia solicitau CNSC:

* admiterea în principiu, cât și pe fond a cererii de intervenție;

* admiterea excepției lipsei de interes a asocierii Strabag SRL – Aecom Ingineria SRL – Comnord SA în promovarea contestației;

* respingerea ca tardivă a contestației;

* iar pe fond, respingerea ca nefondată a contestației.

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a admis, în principiu, cererea de intervenție a Astaldi SpA – Euroconstruct Trading 98 SRL privind atribuirea contractului de achiziție publică „Servicii de proiectare și lucrări de construcții pentru obiectivul de investiție Sala Multifuncțională – Complex Sportiv Lia Manoliu”.

CNSC a respins ca nefondată contestația înaintată de Asocierea Strabag SRL – Aecom Ingenieria SRL – Comnord SA împotriva rezultatului de atribuire.

Totodată, Consiliul a respins excepțiile de lipsă de interes și tardivitate, invocate de intervenientă, în contradictoriu cu contestatoarea, ca nefondate și a admis cererea de intervenție, în partea ce cuprinde cererea, pe fond, de menținere a actualului rezultat al procedurii

Decizia este obligatorie, dar CNSC menționează că împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare (24 martie).

 

arena-constructiilor-martie-2017

 

Revista –    Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia martie 2017 (click aici)

TopJobs  –  Oferte locuri de munca in constructii (click aici)

NewsletterPrimesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!

Sus