Societățile mari consumatoare de energie vor avea oportunitatea să primească fonduri europene nerambursabile în vederea reducerii consumului de energie. ”Ghidul solicitantului” pentru apelul de proiecte a fost finalizat și a intrat în consultare publică (fisier atasat).
Apelul de proiecte ar urma să se deschidă pe 27 august.
Sunt eligibile societăţile din industrie cu consumuri de peste 1.000 tep/an care trebuie să implementeze sisteme de monitorizare în vederea identificării rapide a soluţiilor non-cost de reducere a consumurilor.
Alocarea de fonduri nerambursabile prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020 este de peste 9,7 milioane de euro.
Valoarea maximă eligibilă a finanţării nerambursabile acordate pentru o întreprindere unică (indiferent de tipul acesteia – mică, mijlocie sau mare) nu poate depăși echivalentul în lei a 200.000 euro. Valoarea proiectului nu trebuie limitată la 200.000 euro, solicitantul având posibilitatea de a-și asuma o valoarea mai mare prin intermediul costurilor neeligibile.
Proiectul finanțat poate avea în vedere toate fluxurile de energie existente în cadrul întreprinderii solicitante, pentru care se va implementa sistemul de monitorizare (energie electrică, energie termică, energie mecanică).
Următoarele activităţi prevăzute în proiect pot fi eligibile:
1.Achiziţionarea şi implementarea sistemului de monitorizare a consumului de energie la nivelul platformei industriale, respectiv:
– Instalaţii/echipamente necesare realizării de sisteme de monitorizare a consumului de energie la întreprinderi (societăţi) din industrie cu consumuri de peste 1.000 tep/an, în scopul de reducere imediată și pe termen scurt (1 – 5 ani) a pierderilor de energie, localizarea punctelor de aplicare şi cuantificarea potenţialului de reducere a consumului de energie si pentru maximizarea eficienţei măsurilor de creştere a eficienţei energetice ce pot fi aplicate ulterior de catre solicitant, inclusiv:
– Sisteme de monitorizare (hardware şi software): senzori pentru instrumente de măsură şi/sau instrumente de măsură şi dispozitive de control pentru date de proces industrial;
– RTU (Remote Terminal Units) – Unitate de prelevare date din proces industrial sau din câmp, sistem de comunicare date, staţie;
– Sistem de comunicare date;
– Staţie master (staţia la care ajung toate comunicaţiile şi care este legată de toate echipamentele şi subsistemele);
– Sistem computerizat de prelucrare a datelor, recomandare a unor soluţii sau acţiuni şi/sau optimizarea acestor acţiuni.
– Alte echipamente, numai dacă sunt necesare implementării proiectului (ex. autolaboratoare de măsurări energetice, analizoare de gaze, etc).
Pot fi avute în vedere inclusiv sisteme de monitorizare care reprezintă extinderea de sisteme de monitorizare existente.
Pentru măsurarea și verificarea economiilor de energie se va avea în vedere utilizarea unor metode și instrumente adecvate, cum ar fi Protocolul Internaţional de Performanță în Măsurare şi Verificare.
- Pregătirea proiectului (elaborarea studiilor, obţinerea avizelor, autorizaţiilor etc);
- Managementul proiectului, auditul proiectului;
- Informare şi publicitate.
Data şi ora închidere limită pentru depunere de proiecte este 28 februarie 2022.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie-august 2021