Oferte locuri de munca top

Construirea unei mari fabrici langa Timisoara, in planul investitorilor straini

Construirea unei fabrici de mari dimensiuni lângă Timișoara este în planul investitorilor străini. Firmele private cu capital străin din județul Timiș au mai multe planuri de dezvoltare și de diversificare a activității.

Subiectul s-a numărat printre numeroasele teme abordate în cadrul întâlnirii președintelui CJ Timiș, Alin Nica, cu reprezentanții investitorilor germani, francezi și italieni. Mai exact, acesta a primit vizita vicepreședintelui Clubului Economic German Banat, dr. Christian von Albrichsfeld, a președintelui Centrului de Afaceri Franco-Român din Timișoara, Dorin Miron, și a vicepreședintelui Camerei pentru Comerț Italiene pentru România, Vicenzo Moderno.

Cu această ocazie investitorii străini au anunțat o nouă industrie „vedetă” în județul Timiș. Este vorba despre producția de biciclete, prin construcția unei fabrici de mari dimensiuni lângă Timișoara.

În plus, s-a discutat despre proiectul “Bicycle Valley”, despre construcția unui circuit de testare auto și a unui institut de inteligență artificială care să reunească facultățile de profil din Timișoara, punându-se accent pe cyber security, machine learning, cloud computing etc.

Alin Nica, președintele CJ Timiș, a subliniat că toate proiectele care aduc valoare adăugată comunității timișene vor beneficia de sprijinul administrativ al Consiliul Județean, fie sub formă de parteneriat public – privat, fie sub alte forme legale.

Președintele a adresat celor trei invitația de a face parte din Consiliul de Strategie și Consiliere Economică, organism ce se creează în prezent la nivelul instituției.

O altă axă de colaborare lansată de Alin Nica este dezvoltarea învățământului dual, forța de muncă de calitate fiind una dintre principalele cerințe ale mediului privat.

De asemenea, acestora le-a fost transmisă invitația de a participa în cadrul unui forum internațional de afaceri România – Ungaria – Serbia. Forumul gândit la nivelul Consiliul Județean are ca scop principal apropierea de vecinii sârbi și maghiari, în contextul viitoarei aderări a Serbiei la UE, cât și a posibilității accesării unui bazin mai larg de forță de muncă.

De asemenea, Alin Nica a punctat eforturile instituției pe care o reprezintă în realizarea autostrăzii Timișoara – Moravița, cu ținta clară de a include în proiect și o centură a Timișoarei la nivel de autostradă, care să cuprindă municipiul pe axele de est și vest. Investiția ar scurta timpii de navetă pentru forța de muncă, dar ar reprezenta și o poartă importantă de desfacere a mărfii producătorilor timișeni.

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2020

Sus