Oferte locuri de munca top

Constructorii vor primi plati pentru facturile restante din PT si PNRR

Vor fi plătite datoriile către constructorii unor proiecte rutiere finanțate prin Programul Transport, precum și prin PNRR – Componenta Transport sustenabil.

În acest sens, Guvernul va aproba astăzi suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor, din Fondul de rezervă bugetară.

Suplimentarea este considerată de către oficialii MT ca fiind absolut necesară pentru plata facturilor și stingerea datoriilor către antreprenori.

Astfel, bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii va fi suplimentat cu 1,85 miliarde lei pentru finanțarea proiectelor derulate de către beneficiarii Programului Transport.

Totodată, o suplimentare de 850 milioane de lei va asigura necesarul de finanțare de la bugetul de stat a Finanțării publice naționale și a sumelor aferente TVA pentru proiectele finanțate în cadrul PNRR – Componenta 4 Transport sustenabil.

Pentru proiectele derulate de către beneficiarii domeniului transport, finanțate în cadrul Programului Transport 2021 – 2027, contractele de proiectare și/sau execuție lucrări sunt, în majoritate, semnate.

Îndeplinirea obiectivelor de etapă ale PT este influențată semnificativ de evoluția proiectelor din domeniul rutier cuprinse în prioritățile 1 și 2 ale PT.

PT, Prioritatea 1

Această prioritate include proiecte fazate care răspund condițiilor de eligibilitate ale PT (exemplificativ, dar fără a se limita la: Autostrada Sibiu-Piteşti (loturile 1,4,5); Centura București Sud și proiectele conexe; Drum de mare viteză Pitești-Craiova; Autostrada Transilvania).

De asemenea, în PT sunt incluse și proiecte noi, care sunt prioritare pentru finalizarea coridoarelor :

  • Autostrada Piteşti-Sibiu (loturile 2,3);
  • Orbital București (drumurile de centură și drumurile de conectivitate)
  • Autostrada Tg. Mureș – Tg. Neamț – Iași – Ungheni.

Aceste proiecte finanțate în cadrul PT au lucrări executate și facturi scadente pentru care a fost solicitată decontarea din PT.

Obiectiv de investitii publice de 80 mil euro, in curs de aprobare

PT, Prioritatea 2

Pentru proiectele din Prioritatea 2, implementate în parteneriat, este necesară suplimentarea sumelor pentru acoperirea necesarului de plăți, existând deja facturi emise sau cu termenul scadent depășit.

Este vorba despre următoarele proiecte: Varianta de ocolire Arad Est, Descărcare A3 Comarnic, Construcție Pod Tisa, VO Beiuș, VO Aleșd, Drum de legătură între municipiul Oradea și comuna Sânmartin, Orbital Buzău.

Plata facturilor respective este necesară nu numai pentru a stinge datoriile către antreprenori, dar și pentru ca banii plătiți să poată fi solicitați prin intermediul cererilor de rambursare de către beneficiari în vederea certificării lor către Comisia Europeană.

POIM și PNRR

Totodată, pentru finalizarea proiectelor a căror implementare a fost demarată în cadrul POIM 2014 – 2020 (Aeroportul internațional Mihail Kogălniceanu Constanța) și care urmează să fie finalizate în cursul acestui an, sunt necesare sume suplimentare.

În ceea ce privește Planul Național de Redresare și Reziliență, calendarul jaloanelor asociate Investiției 4 –  Dezvoltarea rețelei de transport cu metroul în municipiile București și Cluj-Napoca, prevede ca, ulterior semnării a 50% din contractele de lucrări (trim. 4 – 2022), să fie atins un progres de 50% în construirea liniilor de metrou din București și Cluj-Napoca (trimestrul 4 – 2024).

Jalonul 86, care vizează semnarea contractelor pentru 50% din lucrări, a fost îndeplinit prin semnarea contractului de lucrări pentru construirea liniei de metrou M1 Cluj-Napoca.

Pentru a asigura premisele atingerii jalonului 88 –  Construirea a 50% din investițiile în liniile de metrou din București și Cluj-Napoca, se impune suplimentarea sumelor necesare acordării avansului în cazul proiectului metroului Cluj-Napoca.

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 4/iunie 2024

Sus