Oferte locuri de munca top

Constructorii intarzie lucrarile la salile de sport promise

Compania Naţională de Investiţii (CNI SA) va percepe penalităţi pentru nerespectarea clauzelor contractuale în cazul unor proiecte ce prevăd edificarea de săli de sport.

CNI i-a anunțat pe contractori că va percepe penalităţi pentru fiecare zi de întârziere, de la data termenului de finalizare a lucrărilor şi până la data îndeplinirii efective a obligaţiilor de finalizare a lucrărilor contractate, respectiv admiterea recepţiei la terminarea lucrărilor

Sala de sport din Biled, județul Timiș

Proiectul vizează edificarea unei săli de sport cu tribună de 180 locuri în satul Biled, nr. 958/B.

Contractul de proiectare și execuție a fost încheiat în martie 2020.

Contractant este compania Pol Orient SRL (jud. Giurgiu), lider al asocierii Pol Orient SRL & Aris Construct SRL.

Un certificat constatator negativ a fost emis contractantului asociat.

Pentru proiectul sălii de sport din Biled, termenul contractual de finalizare a lucrărilor este depăşit, începând cu data de 10 ianuarie 2022. Stadiul lucrărilor era de 55% la finele lunii septembrie.

Sala de sport din Birda, județul Timiș

Contractul de execuţie a unei săli de sport şcolare în comuna Birda, sat Birda, nr. 110B, a fost câştigat de Asocierea Pol Orient SRL (lider) & Aris Construct SRL & Troia Premium Construct SRL.

Contractul a fost semnat în august 2020

Un certificat constatator negativ a fost emis pentru contractantul asociat.

Termenul contractual de finalizare a lucrărilor este depăşit, începând cu data de 16 ianuarie a acestui an.

Stadiul lucrărilor era de 50% la finele lunii septembrie.

Hale si showroom, in cadrul unui nou proiect din provincie

Sala de sport din Găneasa, județul Olt

În satul Găneasa, str. Gabera, nr. 25, este prevăzut să fie construită o sală de sport şcolară cu 102 locuri în gradenă.

Contractul a fost semnat în martie 2019 iar termenul contractual de finalizare a lucrărilor este depăşit, începând cu 16 septembrie 2021.

Pol Orient SRL a primit un certificat constator negativ.

Stadiul lucrărilor era de 75%, la finele lunii septembrie.

Sala sport din Daia Română, județul Alba

În acest caz este vorba despre nerespectarea termenului contractual la faza de proiectare, ceea ce a dus la o întârziere de 30 de zile în realizarea Proiectului Tehnic.

Contractul de proiectare și execuție a fost semnat în octombrie 2019 cu Da Vinci Construct & Proiect SRL. Antreprenorului i-au fost calculate penalități de

1.936 lei.

Este vorba despre proiectul “Sală de sport şcolară – 102 locuri – Şcoala Generală cls. I-VIII, sat Daia Română 649A, localitatea Daia Română – centrală combustibil solid”.

Sus