Procedurile pentru relansarea contractului privind realizarea Studiului de Fezabilitate necesar Drumului Expres Craiova-Lugoj vor începe săptămâna aceasta, după cum a anunțat ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu.
Licitația anterioară pentru realizarea acestui Drum Expres prevedea o perioadă de 4 ani pentru realizarea Studiului de Fezabilitate. După ce licitația a ajuns la final, câștigătorul a fost contestat și CNSC a cerut reevalurea atribuirii.
”Să lansezi 250 km într-un singur contract și să pui un termen de 4 ani pentru un SF, arată că nu vrei de fapt să realizezi acest proiect! Acum, contractul va fi lansat în licitație pe loturi, de la Filiași la Lugoj și va dura maximum 2 ani”, a spus Sorin Grindeanu.
Ministrul Transporturilor a declarat: ”S-a terminat cu șantajul practicat de unii constructori asupra companiilor de stat care derulează proiecte publice! Rezilierile contractelor pun acele firme pe o «listă neagră». Ele nu vor mai putea participa la licitații ale statului român!”
Acum certificatele negative se eliberează și în faze intermediare, potrivit recentelor modificări din legislația achizițiilor publice. Aceste prevederi se aplică inclusiv contractelor în derulare.
Vor incepe lucrarile din a doua etapa a unui tronson de autostrada
Întrucât pe șantierele drumului de legătură cu A1 și VO Timișoara Sud este un ritm de lucru scăzut, ambele vor intra în procedurile prevăzute de noile prevederi ale legii achizițiilor publice: constructorii vor fi notificați de 3 ori, dacă nu progresează se ajunge la reziliere!
Firma italiană Tirrena Scavi are întârzieri și pe VO Timișoara Sud și pe Tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova – Pitești, a spus ministrul Grindeanu: ”Dacă nu se mobilizează riscă să se îndrepte spre noua procedură de reziliere.”
În ceea ce privește Varianta de Ocolire Timișoara Vest, ”nu mai avem timp să asistăm la discuțiile interminabile dintre CJ Timiș și Primăria Timișoara! Am decis ca proiectul să fie derulat de CNAIR”, a spus Sorin Grindeanu.