Pentru întârzieri în execuția lucrărilor rutiere prevăzute într-un contract cu valoarea de 5,91 milioane lei fără TVA, un constructor ar urma să plătească penalități de peste 1,5 milioane lei.
Aceasta dacă rămâne definitivă decizia în primă instanță stabilită de Tribunalul Timiș, în urma procesului intentat de către primarul Dominic Fritz împotriva Super Construct SRL Timișoara.
Constructorul a câștigat contractul pentru modernizarea străzii Grigore Alexandrescu, tronson Calea Torontalului – Calea Aradului, în luna mai a anului 2020.
Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în iulie 2020, iar termenul de execuție a fost de opt luni.
Tribunalul Timiș a decis că firma este obligată să plătească Primăriei o sumă în valoare de 1.509.748 lei, reprezentând penalități de întârziere calculate conform contractului de execuție pentru perioada cuprinsă între 7 august 2021 și 30 septembrie 2021.
Lucrari rutiere intr-un municipiu, de peste 18 mil euro, aprobate
“Mobilizarea constructorului pe strada Alexandrescu, în zona Torontalului – Aradului, a lăsat foarte mult de dorit și a generat disconfort, astfel că am acționat hotărât pentru a asigura finalizarea lucrărilor. Am notificat firma că este în afara contractului și că aplicăm penalități, dar pentru că nu a recunoscut obligația de plată ne-am adresat instanței și am câștigat. E un semnal clar pe care îl transmit firmelor care fac lucrări plătite din banii timișorenilor. Nu pot întinde la nesfârșit nervii și răbdarea timișorenilor cu lucrări care nu se mai termină”, a declarat primarul Dominic Fritz.
Firma Super Construct SRLa fost înființată în anul 1993. Anul trecut a realizat o cifră de afaceri de peste 47,56 milioane lei cu un număr mediu de 128 de angajați; a avut o pierdere de circa 12,67 milioane lei.