Oferte locuri de munca top

Constructor al podului Calafat-Vidin, preluat de Platinium Equity

105_54_1337417731_589Compania Platinium Equity a preluat indirect Terratest Geotehnic, societatea care a realizat “in situ” piloţii foraţi pentru podul Calafat-Vidin, prin achiziţia pachetului majoritar al companiei Gtceisu Construccion SA Spania. Tranzacţia a fost aprobată de Consiliul Concurenţei.

Preluarea s-a realizat în două etape. Platinium a achiziţionat în octombrie pachetul majoritar de acţiuni al Gtceisu cu dezmembrarea societăţii deţinute în România, Terratest. Astfel, toate acţiunile din România deţinute de Gtceisu, au fost vândute către Fapindus SL Spania, societate care nu aparţine de grupul Gtceisu.

Simultan cu finalizarea dezmembrării din România, Fapindus SL Spania a încheiat un contract prin care acţiunile Terratest din România erau revândute către Gtceisu. Potrivit unei clauze, contractul de vânzare-cumpărare urma să intre în vigoare doar după ce Gtceisu obţinea autorizarea concentrării economice din partea Consiliului Concurenţei din România.

Potrivit deciziei Consiliului Concurenţei emise în această lună, structura pieţei de fundaţii speciale nu va suferi modificări ca urmare a realizării operaţiunii de concentrare economică:

“cota de piaţă ce va fi deţinută de către Platinum pe piaţa din România, ulterior realizării operaţiunii, fiind de fapt segmentul de piaţă deţinut anterior operaţiunii de către Terratest.”

 

Gtceisu are ca obiective de activitateexecuţia de lucrări în domeniul ingineriei geotehnice, inclusiv sisteme de forare şi excavaţie, tratare sol şi îmbunătăţiri teren, tuneluri (inclusiv micro-tuneluri), etanşare şi alte servicii aferente.

Terratest, se ocupă de construcţia de clădiri rezidenţiale şi nerezidenţiale, dar şi de realizarea de lucrări de drumuri şi autostrăzi sau căi ferate. În ultimii trei ani, societatea şi-a concentrate activitatea pe execuţia lucrărilor de construcţii de fundaţii speciale. Gtceisu deţine 80% din acţiunile Terratest.
Printre proiectele la care Terratest a contribuit se numără: pasajul subteran Michelangelo din Timişoara, Magistrala 4 de metrou – depoul Străuleşti, Magistrala 5 – Râul Doamnei –Haşdeu, reabilitarea complexului muzeal Porţile de Fier, reabilitarea DN 76 şi DJ 710A, contrucţia podului Calafat-Vidin.

Platinum este o societate de investiţii cu prezenţă internaţională, specializată în fuziunea, achiziţia şi operarea unei game diversificate de companii.

Sus