Oferte locuri de munca top

Constructii Erbasu SA aproape sa finalizeze Spitalul Orasenesc Pucioasa

 

Lucrările la Spitalul Orășenesc din Pucioasa se apropie cu pași rapizi de terminare.

Până în prezent, constructorul român Construcții Erbașu SA a finalizat în totalitate partea de infrastructură și suprastructură.

În acest moment lucrează activ la finisaje, instalații electrice, ventilație și climatizare.

Beneficiarul acestei lucrări este U.A.T. Oraș Pucioasa, județul Dâmbovița.

Pentru acest important proiect din sistemulul sanitar din țara noastră s-au derulat două contracte: „Creșterea eficienței energetice a Spitalului Orășenesc Pucioasa” și „Reabilitarea, modernizarea și dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Orășenesc Pucioasa”.

Lucrările au constau în înlocuirea acoperișului în șarpantă cu unul în terasă și hidroizolarea acestuia, reabilitarea interiorului spitalului, modernizarea tuturor instalațiilor, reabilitarea termică a anvelopei și înlocuirea sistemului de încălzire cu unul independent din punct de vedere energetic (unități VRF, panouri fotovoltaice).

La nivelul ambulatoriului au fost refăcute spațiile interioare și a fost înlocuită tâmplăria interioară.

De asemenea a fost amplasat un nou lift interior, care face legătura între parter și etajul 1 al clădirii și au fost dotate cabinetele cu echipamente medicale moderne și eficiente energetic.

 

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 4/iunie 2024

Sus