Oferte locuri de munca top

Constructii Erbasu continua lucrarile la Novotel Living Bucharest Baneasa

Firma Construcții Erbașu continua lucrările la un nou proiect în domeniul hotelier.

Noul hotel Novotel Living Bucharest Băneasa va face parte din rețeaua Accor și va fi poziționat chiar vizavi de cea mai mare zonă comercială din București, Băneasa Shopping City.

Construcția a început în trimestrul al treilea din 2023, iar hotelul cu 150 de camere este programat să intre pe piață în 2025.

Cu Novotel Living, Construcții Erbașu și Accor aduc conceptul de ședere prelungită (extended stay) pe piața din București.

Viitorul hotel va oferi diferite tipuri de camere cu chicinetă și un spațiu flexibil de lucru.

Parterul va lua forma unui hub social, pentru masă, întâlniri și socializare.

Alte facilități includ o zonă de luat masa disponibilă toată ziua, o sală tip „cinema”, un spațiu modular pentru întâlniri, o sală de fitness, o parcare mare și spațiu verde exterior.

Parteneriatul dintre Construcții Erbașu și grupul hotelier internațional Accor include și construirea și exploatarea unui hotel ibis Styles cu 120 de camere în Oradea.

Construirea noului ibis Styles Oradea Erbas a inceput deja, iar proprietatea își va primi primii oaspeți în 2026.

Accor și Construcții Erbasu au convenit, de asemenea, asupra prelungirii contractului de gestionare existent pentru ibis Styles Bucharest Erbas, situat în zona Aviației și deschis în 2018. Noul acord va fi valabil până în 2033.

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie-august 2024

Revista Arena Constructiilor iulie-august 2024

Sus