Oferte locuri de munca top

Consmin Petroşani pierde concesiunea de la Băieşti

backdrop-21539_640Printr-o decizie publicată în Monitorul Oficial, Gheorghe Duţu preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale retrage concesiunea minieră de exploatare a nisipului şi pietrişului din perimetrul Băieşti, judeţul Hunedoara.

Concesiunea încheiată în anul 2000 între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, în calitate de concedent, şi SC „Consmin”  S.A. Petroşani, în calitate de concesionar, a încetat la 17 iulie 2015, data publicării deciziei.

Dragoș Marius Botoroagă, administratorul Consmin Petroșani, a fost acuzat de procurori că a dat mită funcţionarilor publici pentru a se asigura că ministerul de resort plătea la timp facturile pentru lucrările executate în cadrul contractelor cu Compania Națională de Investiții. Banii primiți de Consmin de la minister se întorceau, în proporție de 10% din fiecare factură, la cei care au făcut plata.

Cel puţin aşa menţionau procurorii DNA în referatul prin care au cerut arestarea preventivă, în dosarul Gala Bute, a lui Tudor Breazu – administratorul moșiei de la Nana a Elenei Udrea.

În perioada 2010 – 2011, Tudor Breazu le-a ajutat pe Elena Udrea şi pe Ana Maria Topoliceanu, directorul Companiei Naţionale de Investiţii, să primească 300.000 de lei de la Dragoş Marius Botoroagă, administratorul SC Consmin SA. Scopul mitei era acela de a asigura plata la timp a lucrărilor executate de Consimn în baza contractelor încheiate cu Compania Naţională de Investiţii.

Procurorii arată că după ce CNI făcea plățile către SC Consmin, Dragoș Marius Botoroagă dispunea transferul a circa 10% din încasări către Ştefan Lungu, pe atunci consilierul personal al Elenei Udrea, prin societatea controlată de acesta – Last Time Studio SRL, în baza unor contracte de consultanţă fictive.

În acest mod, spun procurorii, Consmin ar fi realizat cinci plăţi în valoare de 335.486 de lei, bani din care Lungu i-ar fi transferat lui Tudor Breazu, prin intermediul societăţii Ekaton Consulting SRL, în baza altor contracte de consultanţă fictive, sumele de 209.762 de lei, prin patru transferuri bancare, şi de 90.000 de lei, în numerar.

O parte a sumelor i-ar fi fost înmânate în numerar Anei Maria Topoliceanu, care le-ar fi predat Elenei Udrea, mai spun procurorii.

 

 

Sus