Oferte locuri de munca top

Consilier de la Ministerul Dezvoltarii, inculpat pentru trafic de influenta

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a unui om de afaceri și a unui consilier în cadrul Ministerului dezvoltării, pentru trafic de influență.

Inculpații sunt:

* Dinu Viorel, consilier evaluare – examinare în cadrul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației – Serviciul Corp Control, pentru două infracțiuni de trafic de influență;
* Om de afaceri, pentru infracțiunea de cumpărare de influență.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:
În perioada septembrie – octombrie 2020, în calitatea menționată, inculpatul Dinu Viorel ar fi pretins, iar în luna noiembrie 2020 ar fi primit de la omul de afaceri coinculpat în cauză, un autoturism de lux nou, pentru a fi folosit de o rudă a sa. Autoturismul a fost cumpărat în leasing cu sumă de 58.518 euro, fiind ulterior înmatriculat pe o firmă controlată de omul de afaceri.
Folosul ar fi fost primit de inculpatul Dinu Viorel pentru ca, prin poziția deținută în minister, să își exercite influența pe care lăsa să se înțeleagă că o are asupra unor primari care aveau în derulare proiecte finanțate prin programe PNDL, astfel încât lucrările să fie realizate de firmele conduse în fapt de omul de afaceri.

Plan de investitii al unei institutii de invatamant superior


În plus, inculpatul Dinu Viorel și-ar fi exercitat influența asupra unuia dintre primari pentru ca omul de afaceri să achite avansul și ratele de leasing pentru autoturismul primit.
Într-un context diferit, în luna iunie 2021, inculpatul Dinu Viorel, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins și ulterior ar fi primit suma de 50.000 lei, prin intermediar, de la același om de afaceri, susținând că are influență asupra unor funcționari publici din cadrul Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) și ar fi promis că îi va determina pe aceștia să admită o contestație formulată de firma la care omul de afaceri era director executiv, ca urmare a excluderii de la o licitație la care firma participase, contestație care a fost admisă.
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra unor bunuri aparținând inculpatului Dinu Viorel.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/ noiembrie-decembrie 2021

Sus