Vor fi modificate condițiile de racordare la sistemul de transport al gazelor naturale pentru anumite tipuri de utilizatori.
Aceasta conform unui proiect de ordin al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).
Proiectul stabilește condițiile de realizare a extinderii rețelei de transport al gazelor naturale necesară racordării, respectiv a instalației de racordare (racord și stația de reglare-măsurare-predare a gazelor naturale – SRMP).
Astfel, în termen de 60 zile de la stabilirea soluției tehnice, operatorul de transport și de sistem (OTS) prin intermediul operatorului economic desemnat este obligat să asigure întocmirea documentației tehnice în vederea obținerii certificatului de urbanism, a avizelor autorizațiilor emise de organismele abilitate, pentru extinderea rețelei transport al gazelor naturale, respectiv instalația de racordare, după caz.
Dacă sunt necesare avize care se obţin în baza unor proiecte de specialitate, termenul de 60 zile va fi decalat corespunzător până la obţinerea acestora.
După obţinerea avizelor autorizațiilor, OTS prin intermediul operatorului economic desemnat va depune documentația completă, în termen de maximum 30 de zile, în vederea obţinerii autorizaţiei de construire pentru instalația de racordare, respectiv pentru extinderea rețelei de transport a gazelor naturale necesare racordării.
Toate avizele/autorizaţiile pentru realizarea racordului, SRMP și/sau a extinderii rețelei de transport a gazelor naturale necesare racordării, vor fi solicitate şi obţinute în numele OTS.
Etapele ce trebuie parcurse de către solicitanții racordării
Solicitanții racordării (anumite persoane juridice, utilizatorii care solicit modificarea racordului, UAT-urile și asocierile acestora) vor trebui să parcurgă următoarele etape:
* transmiterea și înregistrarea la operatorul de transport și de sistem (OTS) a cererii de racordare la sistemul de transport (ST)
* emiterea avizului tehnic de racordare (ATR), însoțit de:
– schița cu soluția tehnică de racordare la ST
– oferta de contract de racordare
* încheierea contractului de racordare între OTS și solictant
* realizarea lucrărilor de racordare pentru extinderea rețelei de transport a gazelor naturale, respectiv instalația de racordare, recepția și punerea în funcțiune a acestora.
În situația în care racordarea impune și execuția unei extinderi ale rețelei de transport a gazelor naturale, dacă aceasta este cuprinsă în planul de investiții anual, aceasta va fi executat în cadrul aceluiași proiect.
Dacă aceasta nu este cuprinsă în planul de investiții anual atunci:
* se cuprinde în planul de investiții al anului următor, în condiții de eficiență economică, și oferta de contract de racordare se emite în consecință; în cazul lucrărilor complexe acestea pot fi cuprinse în planuri multianuale, cu precizarea în contractul de racordare a etapelor anuale care se realizează;
* solicitantul are dreptul de a finanța extinderea rețelei de transport al gazelor naturale cu recuperarea sumei investite.
Descărcați aici Proiectul de Ordin
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/ noiembrie-decembrie 2021