Oferte locuri de munca top

Compania Ramboll a inchiriat noi spatii in Phoenicia BC

1887.jpg Compania Ramboll si-a extins suprafata inchiriata in cladirea Phoenicia BC, din zona Unirii- Alba Iulia, din Capitala, la 1.300 mp. Tranzactia a fost intermediata de ESOP Consulting.

Expansiunile spatiilor de birouri in sediile existente au crescut cu 5% in 2013 comparativ cu anul precedent, insumand o suprafata totala de 19.601 mp. Ca pondere extinderile au reprezentat aproape o cincime din totalul suprafetei de birouri ce au facut obiectul unor contracte de reinnoire. Alexandru Petrescu, Managing Partner al ESOP Consulting I CORFAC International, explica: „Acest lucru inseamna ca in medie pentru fiecare contract reinnoit, spatiul a crescut cu 20% in suprafata. Si 2014 se anunta un an bun pentru expansiuni in sedii existente, numai in primul trimestru fiind inregistrata o suprafata totala de 7.369 mp, ceea ce reprezinta 12% din totalul activitatii de tranzactionare, dublu fata de ponderea inregistrata pentru anul 2013.”

Phoenicia BC este amplasata in zona Unirii- Alba Iulia si este o constructie noua, cu opt etaje si o suprafata inchiriabila de 13.000 mp, fiind dotata cu patru lifturi.

Ramboll Group are o experienta de 12 ani in managementul proiectelor din Romania. La inceputul acestui an, Grupul Ramboll, a achizitionat compania Blom Romania, specializata in servicii de inginerie geospatiala, de cadastru, masuratori de teren, cartografiere digitala, fotogrametrie si planificare urbana.

Sus