Comisia Naţională de Monumentelor Istorice şi comisiile zonale nu vor mai avea doar rol consultativ, ci atribuţiile lor vor fi întărite.
Aceasta potrivit Ordonanţei de Guvern privind modificarea şi completarea Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr.68/29 ianuarie 2016.
Ministerul Culturii va emite avizul privind documentaţiile de urbanism din zonele de protecţie a monumentelor istorice şi din zonele construite protejate.
Totodată, Comisia Naţională a Monumentelor Istorice nu va mai avea doar rol consultativ ci se va reorganiza ca organism ştiinţific de specialitate în domeniul protejării patrimoniului cultural imobil, fără personalitate juridică, care funcţionează pe lângă Ministerul Culturii.
Atribuţiile Comisiei au fost completate cu urmatoarele:
* propune avizul pentru planurile urbanistice generale ale unităţilor administrativ-teritoriale, planurile urbanistice zonale, precum şi pentru planurile urbanistice de detaliu, care au ca obiect monumente istorice clasate în grupa A sau zone construite protejate care cuprind monumente istorice clasate în grupa A;
* propune avizul pentru intervenţii asupra imobilelor situate în zonele de protecţie a monumentelor istorice şi în zonele construite protejate, pentru care nu există documentaţii de urbanism avizate conform art.26 alin. (1) pct. 7;
* propune avizul pentru documentaţiile privind soluţiile de intervenţie asupra componentelor artistice ale monumentelor istorice A şi B;
La art. 33, alin (1) se introduc trei noi alineate:
* Ministrul Culturii poate emite ordinul de declasare a unui monument istoric sau decide neclasarea numai în cazul în care Comisia Naţională a Monumentelor Istorice a propus declasarea, respective neclasarea.
* Ministerul Culturii poate emite avizele prevăzute doar în forma propusă de Comisia Naţională a Monumentelor Istorice (prevăzute de alin. 1, lit h-I).
* Ministerul Culturii poate solicita motivate Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice reexaminarea propunerilor formulate de aceasta în cazurile declasare/neclasare monumente istorice şi în ceea ce priveşte avizele emise (prevăzute de alin. 1, lit h-I)
Ordonanţa adoptată de Guvern scoate din Legea 422/2001 şi rolul consultativ al Comisiilor zonale ale monumentelor istorice.
Aceastea vor funcţiona pe lângă serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii ca organism ştiinţific de specialitate în domeniul protejării patrimoniului cultural imobil, din teritoriu, ale Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, fără personalitate juridică.
Comisiile zonale vor fi compuse din 11 membri, în loc de 9.
Noua legislatie prevede ca din componenţa comisiilor zonale vor face parte cel puţin un arhitect, un arheolog, un istoric de artă şi un inginer constructor.
Atribuţiile comisiilor zonale sunt modificate prin Ordonanţa adoptată de Guven (art. 34, alin (5)) în următorul fel:
* Propun avizarea planurilor urbanistice generale, planurilor urbanistice zonale şi de detaliu referitoare la monumente istorice, zonele de protecţie ale acestora sau zone construite protejate care nu cuprind monumente istorice clasate în grupa A;
* Propun avizarea planurilor urbanistice de detaliu şi a proiectelor de execuţie în zonele de protecţie a monumentelor istorice din grupa A şi în zonele de protejate cu monumente istorice clasate în grupa A, pentru care există reglementări în vigoare avizate conform art. 26 alin. (1) pct. 7;
* Propun avizul pentru documentaţiile tehnice care cuprind lucrări de cercetare, investigaţii, expertize tehnice, proiecte tehnice şi detalii de execuţie pentru monumentele istorice clasate în grupa B, care nu presupune intervenţia pe componentele artistice, pentru documentaţiile privind zonele de protecţie a monumentelor istorice şi zonele construite protejate;
* Propun avizul pentru documentaţiile pentru lucrări de întreţinere şi reparaţii curente la monumentele istorice clasate în grupa A, care nu aduc modificări de arhitectură în condiţiile în care lucrările se execută cu materiale şi tehnici de lucru specifice epocii de edificare a monumentului istoric care nu presupun intervenţia pe componentele artistice.
Totodată, potrivit ordonanţei, comisiile zonale vor avea atribuţii noi:
* Serviciul deconcentrat al Ministerului Culturii poate emite avizul prevăzut la alin. (5) lit. e) – h) doar în forma propusă de Comisia Naţională a Monumentelor Istorice sau, după caz, de Comisia zonală a monumentelor istorice.
* Serviciul deconcentrat al Ministerului Culturii poate solicita motivat Comisie zonale a monumentelor istorice reexaminarea porpunerilor de aviz formulate de aceasta în cazurile prevăzute la alin (5) lit. e) – h).