Oferte locuri de munca top

Comisia Europeană susține fără rezerve aplicarea Master Planului General de Transport al României

Hemicycle_of_European_Parliament,_Strasbourg,_with_chamber_orchestra_performingMaster Planului General de Transport al României (MPGTR) a fost dezbătut în şedinţa Comisiei pentru Transport şi Turism din Parlamentul European.

“Până la sfârșitul anului, documentul va fi aprobat de toate pârțile implicare și România va primi finanțarea necesară pentru dezvoltarea infrastructurii naționale” apreciază eurodeputata PSD Claudia Ţapardel, membră în Comisia pentru Transport şi Turism din Parlamentul European.

Doamna Ţapardel spune că reprezentanții Comisiei Europeană susțin fără rezerve aplicarea Master Planului General de Transport al României.

Poziţia României este clară afirmă Claudia Ţapardel: “Vrem să dezvoltăm toate tipurile de infrastructură pe care le avem la dispoziție, evident cu un accent puternic pe cea rutieră, de care, ştim foarte bine că avem nevoie. Ar fi bine să existe bani pentru toate proiectele pe care le avem în discuție, dar prioritățile setate în forma actuală a documentului sunt foarte bune pentru noi. Cea mai bună veste pe care am primit-o este că România are aliați consecvenți în Comisia Europeană şi că Master Planul, lucrat de Guvernul PSD, împreună cu experții de la Bruxelles va fi agreat într-o formă optimă pentru toţi românii”.
România intenționează să își dezvolte și să-și întrețină infrastructura feroviară. Achiziționarea a peste 90 de locomotive, electrificarea celor mai importante tronsoane de cale ferată, incluse în rețeaua europeană TEN-T, dar și reabilitarea și întreținerea unor căi ferate vitale pentru industria auto, sau de energie sunt dovezi clare ale acestei strategii.
Eurodeputata PSD a apărat poziția României în ceea ce privește strategia pe termen lung, de eficientizare a căilor ferate, explicând că necesarul de finanțare pentru infrastructura feroviară este ce circa 19 miliarde de euro, inclusiv pentru întreținerea și electrificarea coridoarelor de transport incluse în rețeaua europeană TEN-T (cca. 20% din totalul infrastructurii de căi ferate).

În intervenția din fața Comisiei, Claudia Țapardel a punctat: „Este foarte important ca România să primească finanțările necesare din partea Băncii Europene pentru Investiții, a Comisiei Europene și a Băncii Mondiale pentru dezvoltarea și întreținerea infrastructurii naționale de orice tip. Suntem o țară de graniță a Uniunii Europene și, în consecință, dacă vrem să gândim strategic dezvoltarea infrastructurii Europene, atunci trebuie să demarăm investițiile mari, de impact, în zonele adiacente spațiilor extra-europene.”

Sus