Solplanet x AeroFix

Comenzi noi si cifra de afaceri in crestere, in martie, pentru industria prelucratoare

In cadrul industriei prelucrătoare, comenzile noi și cifra de afaceri au fost mai mari în industria bunurilor de capital (active productive) în primul trimestru din acest an, comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Comenzile noi din industria prelucrătoare au crescut în martie față de februarie per total (piaţa internă şi piaţa externă), conform celor mai noi date furnizate de Institutul Național de Statistică.

Astfel, în termeni nominali, comenzile au crescut cu 4,3% față de februarie.

Creșterea s-a datorat variațiilor înregistrate în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+12,7%), industria bunurilor de capital (+5,6%) și în industria bunurilor intermediare (+2,5%).

Industria bunurilor de uz curent a scăzut cu 2,9%.

Martie 2024 comparativ cu martie 2023

Comenzile noi din industria prelucrătoare au fost mai mici în luna martie 2024, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, pe ansamblu, cu 5,2%, ca urmare a scăderilor înregistrate în industria bunurilor intermediare (-16,9%) și în industria bunurilor de uz curent (-10,5%).

Creșteri au înregistrat industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+4,0%) și industria bunurilor de capital (+2,3%).

Trimestrul I 2024 comparativ cu trimestrul I 2023

Comenzile noi din industria prelucrătoare au crescut cu 1,4%, datorită creșterii de 7,5% înregistrată în industria bunurilor de capital (active productive).

Scăderi au înregistrat industria bunurilor intermediare (-6,7%), industria bunurilor de uz curent (-5,2%) şi industria bunurilor de folosinţă îndelungată (-2,9%).

Cifra de afaceri din industrie

Cifra de afaceri din industrie a crescut în termeni nominali, în luna martie 2024, comparativ cu luna precedentă, pe total, cu 6,9%, datorită creșterii înregistrate în industria prelucrătoare (+7,1%) și în industria extractivă (+1,6%).

Pe marile grupe industriale, creșteri au înregistrat: industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+7,7%), industria energetică (+7,6%), industria bunurilor de uz curent (+6,9%), industria bunurilor de capital (+6,9%) și industria bunurilor intermediare (+6,5%).

Cifra de afaceri din industrie a fost mai mică în luna martie 2024, faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, pe ansamblu, cu 0,5%, ca urmare a scăderii înregistrată în industria extractivă cu 22,1%. Industria prelucrătoare a crescut cu 0,4%

Pe marile grupe industriale, creșteri au înregistrat: industria energetică (+10,1%), industria bunurilor de capital (+6,4%) și industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+3,2%).

Scăderi au înregistrat industria bunurilor intermediare (-7,0%) și industria bunurilor de uz curent (-5,6%).

Trimestrul I 2024 comparativ cu trimestrul II 2023

Cifra de afaceri din industrie a crescut cu 3,3%, datorită creșterii industriei prelucrătoare (+4,6%). Industria extractivă a scăzut cu 24,3%.

Pe marile grupe industriale, creșteri ale cifrei de afaceri s-au înregistrat în sectoarele: industria bunurilor de capital (+9,1%), industria energetică (+6,6%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+3,1%) și industria bunurilor de uz curent (+0,4%). Industria bunurilor intermediare a scăzut cu 1,6%.

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 3/mai 2024

Sus